În Islanda, apa face parte din cultura locală. Oare aș putea să mă gândesc la Islanda fără să îmi imaginez o insulă marcată de cascade, ghețari și formațiuni stâncoase care răsar la câțiva metri în larg?
O parte din formațiunile dramatice din Islanda sunt create de apele repezi ce brăzdează insula dinspre centru, locul de baștină al ghețarilor (gigantul Vatnajökull), spre exterior, unde pe alocuri s-au creat minunatele cascade. Fie că e vorba de Gullfoss, una din cele mai impresionante cascade pe care le-am văzut, fie că este vorba de altele mai mici, în Islanda poți vedea cascade, super turistice sau sălbatice, aproape la fiecare cincizeci de kilometri. Ce mi-a atras atenția este că majoritatea cascadelor sunt foarte ușor accesibile de la șosea (dacă e să comparăm cu România unde ai nevoie să parcurgi trasee montane de minim o oră ca să ajungi la acestea).
Unul din obiectivele din cadrul Golden Circle este Geysir și frații mai mici care se dau în spectacol aruncând apă la câțiva metri în aer. Dacă în 2017 am reușit să fac o fotografie reușită a fenomenului de erupție a acestuia (vezi aici), în 2019 am putut să văd culori aproape ireale care erau formate de apa care ieșea clocotind direct din adâncul pământului.
Ca și în 2017, am făcut o vizită și în Þingvellir National Park, în special ca să vedem Öxarárfoss - cascada care duce apa dulce de pe continentul american pe continentul european.
În apropiere de Þingvellir se află peninsula Snæfellsjökull care are o zonă de coastă înaltă plină cu coloane de bazalt care sunt spălate încontinuu de apele reci ale oceanului. Zidul de piloni negri aliniați aproape perfect este întrerupt din loc în loc de mici grote. Am rămas o bună bucată de timp uitându-mă la una dintre grote și imaginându-mi cum stă un trol acolo pregătindu-și uneltele de pescuit. Aveam să fiu urmărit în vis pentru câteva zile de aceeași imagine - ce mă "distrează" mintea când face din astea.
Nu departe de Bárðar Saga Snæfellsáss Statue, pe cealaltă parte a mărețului vulcan Snæfellsjökull, am putut vedea plaja Skarðsvík Beach. Ajunși acolo, călcând pe nisipul fin, uitându-ne la apa cristalină, ne închipuiam că suntem în Croația, dar vântul rece care ne pișca fața ne-a forțat să întoarcem capul și să privim spre Snæfellsjökull, poarta de intrare către centrul pământului în romanul lui Jules Verne, Journey to the Center of the Earth.
După trei săptămâni în care văzusem multe obiective din apropiere de cazarea noastră, ne-am îndreptat atenția spre nordul insulei. Nu foarte departe, la doar 300 km parcurși în 4 ore, am întâlnit Akureyri, orașul care a ajuns pe primul loc (surclasând Alesund-ul) în top-ul locurilor unde îmi doresc să ne refugiem atunci când ne vom considera bătrâni (vezi impresiile noastre legate de Alesund aici). În Akureyri am întâlnit oameni care pescuiau pe trotuarul de lângă șoseaua principală, aceasta fiind mărginită pe o parte de fiordul Eyjafjörður. Tot acolo am văzut și un loc special amenajat pentru turiștii care doreau să urmărească avioanele care traversau pista aeroportului construit în capătul fiordului.
Pornind din apropiere de Akureyri, din Dalvik, după trei ore de mers pe mare, am ajuns pe Grimsey - insulă pe care am ajuns cu vaporul care pleca la oră fixă și căruia nu îi era rușine să te lase pe insulă pentru încă trei zile dacă întârziai câteva minute. Cu așa o strictețe, a fost o surpriză să vedem cum vaporul se oprește brusc în larg și întoarce 180 de grade la fel de brusc, doar ca să vedem noi și echipajul balenele care tranzitau "autostrada" marină. Ne-am mai învârtit câteva minute în largul mării până când căpitanul s-a convins că balena a plecat în altă direcție. Se pare că oricât de strict e programul, oricând este timp de joacă.
Ultima zonă care era la o distanță acceptabilă de locul unde eram cazați era și una din cele mai îndepărtate și sălbatice zone din Islanda, Westfjords. Imediat după ce am intrat pe drumul 68, peisajul s-a schimbat brusc, fiind parcă scos din altă lume: iarba a devenit gri sau galbenă, munții încă ascundeau petice de zăpadă, iar pe marginea drumului am întâlnit multe locuri cu gheață și zăpadă adunată de-a lungul râurilor. În ciuda faptului că Westfjords este cel mai vechi petic de pământ din Islanda, se pare că dezastrele naturale au împiedicat natura să se dezvolte prea mult.
În Westfjords, la marginea drumul, am întâlnit altă minune a naturii: cascada Dynjandi. Dacă la început am avut impresia că o putem vedea din parcare, o îngustă cărare ne îndemna să ne ducem mai aproape. După un urcuș abrupt, am ajuns în al doilea loc din Islanda unde gândurile noastre erau acoperite de gălăgia apei care cădea de pe zidul de bazalt.
După multe săptămâni în care am văzut cascade, ghețari, zone de coastă aproape ireale, locul care ne-a convins că apa are un loc aparte în cultura islandeză este Reynisfjara Beach. Îndepărtați de mulțimea de turiști din apropierea coloanelor de bazalt, ne-am orientat privirea spre vest, spre farul Dyrhólaey, am închis ochii pentru câteva secunde și am ascultat apa care se izbea violent de nisipul negru. Am simțit că suntem într-o altă lume - cred că acela ar fi fost locul ideal de meditat pentru ore în șir.
În Islanda, apa face parte din cultura locală. Oare aș putea să mă gândesc la Islanda fără să îmi imaginez o insulă marcată de cascade, ghețari și formațiuni stâncoase care răsar la câțiva metri în larg? |
| Ascunși după Seljalandsfoss, așteptând să vedem un trol |
O parte din formațiunile dramatice din Islanda sunt create de apele repezi ce brăzdează insula dinspre centru, locul de baștină al ghețarilor (gigantul Vatnajökull), spre exterior, unde pe alocuri s-au creat minunatele cascade. Fie că e vorba de Gullfoss, una din cele mai impresionante cascade pe care le-am văzut, fie că este vorba de altele mai mici, în Islanda poți vedea cascade, super turistice sau sălbatice, aproape la fiecare cincizeci de kilometri. Ce mi-a atras atenția este că majoritatea cascadelor sunt foarte ușor accesibile de la șosea (dacă e să comparăm cu România unde ai nevoie să parcurgi trasee montane de minim o oră ca să ajungi la acestea).
 |
| Gullfoss, atât de gălăgioasă încât nu ne auzeam nici gândurile |
Unul din obiectivele din cadrul Golden Circle este Geysir și frații mai mici care se dau în spectacol aruncând apă la câțiva metri în aer. Dacă în 2017 am reușit să fac o fotografie reușită a fenomenului de erupție a acestuia (vezi aici), în 2019 am putut să văd culori aproape ireale care erau formate de apa care ieșea clocotind direct din adâncul pământului.
 |
| Lacurile fierbinți de lângă Geysir |
Ca și în 2017, am făcut o vizită și în Þingvellir National Park, în special ca să vedem Öxarárfoss - cascada care duce apa dulce de pe continentul american pe continentul european.
 |
| Öxarárfoss, cascada dintre continente |
În apropiere de Þingvellir se află peninsula Snæfellsjökull care are o zonă de coastă înaltă plină cu coloane de bazalt care sunt spălate încontinuu de apele reci ale oceanului. Zidul de piloni negri aliniați aproape perfect este întrerupt din loc în loc de mici grote. Am rămas o bună bucată de timp uitându-mă la una dintre grote și imaginându-mi cum stă un trol acolo pregătindu-și uneltele de pescuit. Aveam să fiu urmărit în vis pentru câteva zile de aceeași imagine - ce mă "distrează" mintea când face din astea.
 |
| Coasta de lângă Bárðar Saga Snæfellsáss Statue ascunde peșterile posibililor troli |
Nu departe de Bárðar Saga Snæfellsáss Statue, pe cealaltă parte a mărețului vulcan Snæfellsjökull, am putut vedea plaja Skarðsvík Beach. Ajunși acolo, călcând pe nisipul fin, uitându-ne la apa cristalină, ne închipuiam că suntem în Croația, dar vântul rece care ne pișca fața ne-a forțat să întoarcem capul și să privim spre Snæfellsjökull, poarta de intrare către centrul pământului în romanul lui Jules Verne, Journey to the Center of the Earth.
 |
| Skarðsvík Beach pare să fie o pată de culoare într-o lume neagră |
După trei săptămâni în care văzusem multe obiective din apropiere de cazarea noastră, ne-am îndreptat atenția spre nordul insulei. Nu foarte departe, la doar 300 km parcurși în 4 ore, am întâlnit Akureyri, orașul care a ajuns pe primul loc (surclasând Alesund-ul) în top-ul locurilor unde îmi doresc să ne refugiem atunci când ne vom considera bătrâni (vezi impresiile noastre legate de Alesund aici). În Akureyri am întâlnit oameni care pescuiau pe trotuarul de lângă șoseaua principală, aceasta fiind mărginită pe o parte de fiordul Eyjafjörður. Tot acolo am văzut și un loc special amenajat pentru turiștii care doreau să urmărească avioanele care traversau pista aeroportului construit în capătul fiordului.
 |
| Akureyri, orașul unde timpul pare să stea în loc |
Pornind din apropiere de Akureyri, din Dalvik, după trei ore de mers pe mare, am ajuns pe Grimsey - insulă pe care am ajuns cu vaporul care pleca la oră fixă și căruia nu îi era rușine să te lase pe insulă pentru încă trei zile dacă întârziai câteva minute. Cu așa o strictețe, a fost o surpriză să vedem cum vaporul se oprește brusc în larg și întoarce 180 de grade la fel de brusc, doar ca să vedem noi și echipajul balenele care tranzitau "autostrada" marină. Ne-am mai învârtit câteva minute în largul mării până când căpitanul s-a convins că balena a plecat în altă direcție. Se pare că oricât de strict e programul, oricând este timp de joacă.
 |
| Grimsey e locul unde aș vrea să fac câteva serii de Think Week |
Ultima zonă care era la o distanță acceptabilă de locul unde eram cazați era și una din cele mai îndepărtate și sălbatice zone din Islanda, Westfjords. Imediat după ce am intrat pe drumul 68, peisajul s-a schimbat brusc, fiind parcă scos din altă lume: iarba a devenit gri sau galbenă, munții încă ascundeau petice de zăpadă, iar pe marginea drumului am întâlnit multe locuri cu gheață și zăpadă adunată de-a lungul râurilor. În ciuda faptului că Westfjords este cel mai vechi petic de pământ din Islanda, se pare că dezastrele naturale au împiedicat natura să se dezvolte prea mult.
 |
| Ghețarii care nu se dau plecați de deasupra apelor |
În Westfjords, la marginea drumul, am întâlnit altă minune a naturii: cascada Dynjandi. Dacă la început am avut impresia că o putem vedea din parcare, o îngustă cărare ne îndemna să ne ducem mai aproape. După un urcuș abrupt, am ajuns în al doilea loc din Islanda unde gândurile noastre erau acoperite de gălăgia apei care cădea de pe zidul de bazalt.
 |
| Dynjandi, un fel de Cascada Vălul Miresei pe steroizi |
După multe săptămâni în care am văzut cascade, ghețari, zone de coastă aproape ireale, locul care ne-a convins că apa are un loc aparte în cultura islandeză este Reynisfjara Beach. Îndepărtați de mulțimea de turiști din apropierea coloanelor de bazalt, ne-am orientat privirea spre vest, spre farul Dyrhólaey, am închis ochii pentru câteva secunde și am ascultat apa care se izbea violent de nisipul negru. Am simțit că suntem într-o altă lume - cred că acela ar fi fost locul ideal de meditat pentru ore în șir.
 |
| Reynisfjara Beach, locul unde meditația e întreruptă doar de sneaky waves |
Water can drip and it can crash. Become like water my friend. (Bruce Lee)
