Episodul III - Trei zile în Norvegia și mi-am repornit imaginația!
După ce am vizitat capitala Norvegiei, Oslo, am plecat fără să știm prea multe despre ce ne așteaptă mai departe. Știam doar unde urma să ne petrecem nopțile, cele 3 obiective de văzut pe traseu și distanța până la următoarea destinație -
Gudvangen, o localitate mică cu ieșire la
Naeroyfjord, unul dintre brațele celui mai întins fiord al Norvegiei, numit
Sognefjord.
În această pagină de jurnal călătorim trei zile prin Norvegia. Trei zile pline de minunății create de natură și de om:
Ziua 9/27: Oslo - Gudvangen
Am ieșit din Oslo destul de repede, puțin uimiți de lățimea și calitatea drumului către nord-vest. Cumva ne făcuserăm alte așteptări și ne-ar fi plăcut să fim mai aproape de natură. După doar 50 km de condus, probabil la ieșirea din zona metropolitană,
drumul pe E7 se îngustează brusc și ajunge să semene mult cu drumurile (cele asfaltate) din
România Subcarpatică:
- munți puțin înalți;
- păduri de foioase, mai târziu am întâlnit și păduri mixte;
- lacuri după lacuri;
- locuințe destul de răsfirate care par să formeze niște localități. Diferența față de România era că localitățile mici păreau să fie dezvoltate de-a latul drumului, iar casele se aflau foarte rar la drum;
 |
| În apropiere de localitatea Gol, lacurile sunt tot mai întinse |
În dreptul localității Gol, am luat-o pe E52 pentru că ne doream să ajungem la
Borgund, unde se află
cea mai bine păstrată biserică de lemn din Norvegia. Nu ne închipuiam noi ce va urma însă. Imediat ce am ieșit din localitatea
Hemsedal, am intrat într-un defileu: o să îl numim generic
defileul Hemsedal pentru că nu am găsit pe nicăieri cum se numește, dar am observat că numele Hemsedal apărea peste tot, inclusiv drumul numindu-se
Hemsedalsvegen.
 |
| Drumul către infinit, a.k,a. defileul Hemsedal |
Drumul părea nesfârșit, drept, pustiu, iar nicăieri în jur nu se zăreau locuințe de vreun fel. Drept în față, un masiv muntos ca un zid. Când ne-am oprit să admirăm priveliștea, am avut un deja-vu: locul îmi amintea de
Transfăgărășan. Vedeai munți care se ridică brusc astfel încât nu le poți vedea vârful, numai că aici nu urcam munții ci ne aflam pe un platou. Acum, că mă gândesc și mă uit din nou la fotografii, pare mai mult o combinație între
platoul Bucegilor și Transfăgărășan, plat și în același timp înalt. Vegetație pitică din cauza lipsei de lumină, am crezut inițial. Însă, când am coborât din mașină am realizat că vântul puternic și foarte rece făcea imposibilă creșterea altui tip de plante.
 |
| Peste tot pe drum, multe fructe de frasin. Nu mai văzusem până atunci. |
 |
| Destul de evident: Eco este atunci când sunt mai multe prize pentru mașini decât pompe de benzină. |
După ce ne-am dezmeticit și am traversat masivul care părea că păzește defileul, ne-am dat seama că, de fapt, trecuserăm o poarta - poarta de intrare în
Lumea Fiordurilor și a Legendelor. Din acest punct totul părea
să amintească de poveștile cu vikingi pe care le-am auzit când eram mici sau de filmele și documentarele despre aceștia. Îmi amintesc cum ni se zicea că erau barbari, dar cum ar fi putut niște barbari să trăiască între asemenea minunății?!
 |
| Biserica nouă și cea veche din Borgund; între ele, clopotnița |
Ajunși pe platoul bisericii Borgund,
Borgund Stave Church, ne-a plăcut foarte mult peisajul montan și organizarea complexului. Puteai să vizitezi gratuit biserica nouă din Borgund, construită, de asemenea, din lemn, însă pentru biserica veche din lemn erai îndemnat să plătești o taxă la centrul de informare:
fără bariere, fără pază, fără verificări - se bazau doar pe bunul simț al turistului 😁.
 |
| Borgund Stave Church |
 |
| Interiorul arhaic al bisericii vechi - singurul loc pe unde pătrundea lumina erau ușile de la intrare |
Aceasta biserică, construită
în jurul anului 1100 din mai bine de
2000 de piese de lemn, mi-a amintit de vechile biserici de lemn din Maramureș, mai ales de cea din
Ieud Deal. Chiar și așa, una din cele mai vechi biserici din România, cea de la
Densuș, Hunedoara, este cu un secol mai nouă decât aceasta.
 |
| Țiglă de lemn tratată cu smoală |
Am rămas plăcut impresionați să vedem că,
în ciuda numărului mare de vizitatori din toată lumea, nu s-au făcut îmbunătățiri care să strice imaginea arhaică a bisericii. Interiorul neiluminat te lasă să simți din plin misterul vremurilor trecute. În plus, am remarcat că oamenilor care au trăit aici le-a fost greu să renunțe la vechile obiceiuri:
- texte din interiorul bisericii aminteau de vechile zeități nordice;
- dragonii de pe acoperiș înconjurau crucea din vârf;
- forme cioplite în lemnul bisericii redau entități mistice;
 |
| Este o provocare să faci fotografii în interiorul atât de întunecat |
 |
| Platoul în nuanțe de verde pe care este așezată biserica de la Borgund |
Am plecat din Borgund încercând să ne imaginăm cum va arăta următorul obiectiv - Tunelul rutier Laerdal - cel mai lung tunel pe care l-am traversat eu până în acest moment, cu lungimea totală de 24.51 km. La o așa distanță dintr-un capăt în altul, arhitecții au fost nevoiți să vină cu soluții anti-plictiseală, așa că au gândit și proiectat un fel de peșteri din 6 în 6 km.
 |
| Intrarea în Tunelul Laerdal |
Aceste
"grote" sunt luminate în nuanțe de albastru și sunt amplasate în locuri numai potrivite ca să schimbi peisajul vizual, să te oprești în caz că te simți puțin
claustrofob sau dacă vrei să admiri această noutate arhitecturală.
 |
| Pauză pe la jumătatea tunelului, oare așa se simt cârtițele?! 😄 |
După încă 30 de km și două tuneluri, am ajuns la Gudvangen, un loc de poveste: munții se înalță atât de brusc, încât orizontul cel mai îndepărtat este de fapt...foarte aproape. În față, apa se pierde în munți, în spate, drumul se pierde în munți și oriunde te uiți vezi doar munți și iar munți. Aici am înțeles cum ai fi putut crede că pe platourile din vârfurile munților trăiesc zeii, iar apa este un dar de la ei și este sfântă. În unele locuri izvoarele par să coboare direct de pe munte într-o serie de cascade.
 |
| Cascadele curg în "gașcă", uneori ai impresia că stau de vorbă |
 |
| Fotobomb by Aviatorul |
Ne-am cazat într-unul din puținele spații de cazare de la capătul fiordului,
Gudvangen Fjordtell & Apartments, unde am ales varianta
Family Apartment. Acesta face parte dintr-un complex în care se mai află un restaurant, un magazin de suveniruri, o parcare foarte mare, un punct de plecare pentru vapoare de mici dimensiuni și multe alte obiective turistice interesante. Locul a fost foarte plăcut, aveam inclusiv o terasă, pe care nu prea am avut șansa să o folosim pentru că era răcoare, dar de unde am putut admira dimineața apa revărsându-se direct de pe munte (aici
Aviatorul a devenit puțin gelos 😆). Cred că singurul punct slab al acestei cazări a fost că a doua cameră, cea cu paturi suprapuse, era extraordinar de mică, dar cum am stat doar o noapte, am trecut ușor peste discomfort.
 |
| Fiordul se pierde în munți... |
 |
| Ce mică pare acum o barcă folosită de vikingi... |
După o masă copioasă și o bere locală (am găsit, în sfârșit, bere de 4%) am mers să vizităm Satul Vikingilor. Am ajuns după sfârșitul programului, dar au fost foarte drăguți să ne acorde un ultim tur de prezentare și ne-au informat că nu o să mai putem lua parte la diferitele activități "medievale" pregătite de ei în mod obișnuit. Ghidul nostru, un viking autentic, ne-a amuzat cu povești și legende despre vikingi, printre care:
- unul din motivele pentru care vikingii au plecat din Norvegia către noi teritorii a fost că nu mai aveau spațiu să își întemeieze gospodării; relieful muntos și lipsa resurselor pentru subzistență făcea traiul acolo foarte dur.
- vikingii aveau un fel de sfat al bătrânilor care aplica amenzi în caz că nu omorai pe cineva așa cum trebuie, adică dintr-o singură lovitură și fără să le dai prea mult de muncă celor care veneau în urma ta să curețe/ancheteze;
- puteai lua amendă dacă nu aveai echipamentul complet: scut, armă și pumnal;
- pentru vikingi era mult mai important cum mureau decât cum își trăiau viața;
- în funcție de felul în care mureau se duceau apoi să petreacă cu o altă zeitate;
 |
| Am intrat în clubul vikingilor 😀 |
 |
| Pietre din fiord sau...o idee bună de suveniruri |
Am mai rămas în jurul complexului timp de câteva ore ca să admirăm priveliștea de basm. Dimineață nu am mai zăbovit mult și am plecat mai departe, ne aștepta un drum ceva mai lung.
Ziua 10/27: Gudvangen - Alesund
Am plecat cu gândul că vom ajunge după aproximativ 4 ore de condus la foarte cunoscutul fiord Geiranger și, apoi, ne vor rămâne încă 4 ore până în Alesund. Acest fiord este nelipsit din orice ghid de vizitare a Norvegiei sau a țărilor scandinave. Era considerat unicul nostru obiectiv până la Alesund, dar ce naivi am fost să credem că atât poate să ofere Norvegia pe un drum de 8 ore. La puțin timp după plecare au început să ni se prezinte, unul după altul, munți abrupți, văi nesfârșite și ape de diferite culori (Zuggy: albastre și verzi, Zuggița: safire și smaralde).
 |
| Albastrul apelor se prelungea și pe văile munților |
 |
| Mereu mi s-au părut amuzante aceste "garaje" pentru bărci |
Culoarea apei se schimba foarte repede, de la o nuanță ca cea a oceanului trecea brusc la culoarea unui râu de munte cristalin și apoi culoarea smaraldului. Ne opream în parcări cu vedere spre apă cu gândul să-i observăm culoarea și să încercăm să ghicim ce ar putea fi: un râu, un lac, un fior sau poate altceva ce nu ne puteam închipui în acel moment.
 |
| Povestea Norvegiei se așterne în fața noastră |
 |
| Ne pregătim să urcăm brusc spre ceva... |
După puțin timp, drumul începe să urce brusc și să se îngusteze. Ne gândim, cu un pic de teamă, dacă nu cumva am greșit. Dar nu, acesta este, de fapt, traseul ales pentru că ne-am dorit să urcăm cu mașina cât de mult se poate. Am descoperit că drumul ne duce prin mijlocul unui parc național în care domnea frigul, vântul și zăpada.
 |
| Primul lac glaciar întâlnit, am aflat că este unul din multele existente aici |
 |
| "Bună! Ce e cu voi pe aici?" |
 |
| "Ăla o fi un ghețar? Să ne oprim să vedem!" |
 |
| Cam multă zăpadă, oare era nevoie de cauciucuri de iarnă?! |
Nici acum nu știu cum se numește parcul natural, dar ne-am dat seama că am traversat o
bijuterie a naturii:
lacuri glaciare unul după altul,
ghețari vizibili la orizont,
zăpadă pe marginea drumului, pare totul ireal, e iarnă?
 |
| Camuflat printre pietre, nu cred că voia să stea de vorbă cu noi! |
Drumul a durat mult mai mult decât am anticipat, nu că nu am fi putut circula,
drumul era perfect, ci pentru că ne opream din 10 în 10 km să mai admirăm priveliștea, să facem o poză,
să ne batem cu zăpadă și ... cum zicea Zuggița ...
să coborâm până la apă. Peisajul s-a schimbat foarte brusc, de la peisajul de iarnă am trecut direct la o vale verde,
un verde cum rar vezi în realitate, parcă era modificat într-o aplicație specializată. Știam că mai avem puțin până la Geiranger și totuși nu vedeam fiordul, însă după fiecare curba încercam să anticipăm:
"aici o să fie! ba nu, aici! după curba asta!", apoi se auzea în mașină:
"Ne uităm și noi în față la drum?!?!".
 |
| Valea care ne pregătea pentru Geiranger! |
La poalele văii am descoperit un complet alt orizont: se prezenta fiordul Geiranger. Și a știut să își facă intrarea! Posibil și ăsta să fie un motiv pentru care este prezent în toate ghidurile turistice!
- Surpriză : dacă vii din Sud pe E63 spre fiord vei avea parte de o imagine mirifică;
- Există o parcare foarte mare în care poți opri mașină ca să te delectezi cu priveliștea;
- Deasemenea, de la această înălțime apa pare să fie mai degrabă un lac;
 |
| Geiranger din partea de Sud |
- Ajunși în partea de Nord a fiordului : am putut vedea adevărata magnitudine a acestuia. Ne amintea puțin de Cheile Dunării de la Cazane, dar ăsta părea să fie nivelul următor;
- Aici suntem convinși că nu e un lac 😎, chiar dacă tot nu vedeam capătul;
 |
| Geiranger din partea de Nord |
|
 |
| Tot nu vedeam capătul, dar nu mai pare un lac... |
S-a făcut târziu și ne grăbim să ajungem la Alesund, fără alte opriri suplimentare.
 |
| Sau poate doar una singură... |
Ziua 11/27: Alesund
Pentru Alesund am ales un apartament de la
Norhostel Apartment, pentru că era destul de aproape de centru și pentru că aveam posibilitatea să alegem unul cu
"Sea View". Și ce priveliște am avut...
 |
| Din balconul în care abia încăpeau două scaune 😍 |
Dimineață am fost plăcut impresionați să vedem că
un vapor a acostat în port. Era pentru prima dată când puteam să admirăm un astfel de vapor chiar atât de aproape. Nu puteam să nu ne îmtrebăm dacă așa va arăta și vaporul care ne va duce la St. Petersburg.
 |
| Un mic vapor a venit să ne ureze bună-dimineață |
Cum
Alesund pare un oraș foarte liniștit în care lumea are nesfârșită răbdare, am decis să vizităm insulele din jur:
- Prima oprire - Insula Godøy, localitatea Alnes, farul din Alnes construit în anul 1876. În jurul acestuia se află o plajă fără nisip, formată doar din bolovani (cred că îi subestimez când le zic bolovani). "Blocada" de pietre este ușor de traversat ca să ajungi aproape de apă și să admiri culoarea albastră a acesteia, parcă scoasă direct din acuarele;
 |
| Farul din Alnes |
 |
| Barieră de bolovani către Marea Norvegiei |
- În vecinătate se află insula Vigra, unde este amplasat și aeroportul din Alesund. Pe lângă acesta se mai găsește acolo și plaja Blimsanden, o perlă ascunsă,
doar pentru noi și încă o familie de francezi care au dormit peste
noapte aproape de plajă. Aici culorile apei se schimbă cu cât te uiți
mai mult spre orizont și nu sunt doar diferite nuanțe de albastru foarte
greu de identificat, ci sunt cu totul alte culori;
 |
| Natura se ia la întrecere cu Van Gogh în materie de culori |
- Nu poți să nu remarci că trecerea între insule se face prin tuneluri săpate în pământul de sub mare - îmi închipuiam că parcurg EuroTunelul dintre Franța și Anglia;
- Ultima insulă vizitată: Hessa. Aici se află The Atlantic Sea Park, un parc acvatic unde majoritatea animalelor sunt din zona Alesund-ului. Am asistat la un spectacol drăguț de hrănire a peștilor cu ajutorul unui scafandru profesionist;
 |
| Hello Mister!!! |
- Alesund s-a dezvoltat pe mai multe insule, unite foarte bine prin multiple poduri sau tuneluri, așa că atunci când zici Alesund ar fi indicat să spui și la ce insulă te referi 😁. Dacă te afli în Alesund nu trebuie să ratezi Viewpoint-ul Byrampen, să urci 418 trepte, lucru care te va lăsa efectiv fără răsuflare, la propriu și la figurat, când observi cât de răsfirat poate fi acest oraș și cât de multe insulițe are;
 |
| Alesund de la Byrampen |
- Nu puteam la final, după ce am coborât cele 418 trepte și am trecut două poduri, să nu încercăm să vizităm și o biserică: Ålesund kirke! Biserica era închisă la ora la care am ajuns, dar ne-a oferit posibilitatea să colindăm puțin străzile orașului într-un ritm mult mai liniștit.
 |
| Cum ieși din centrul Alesund-ului, drumurile sunt aproape pustii |
Dimineață plecăm spre NordKapp și, pe drum, vom înnopta în localitățile Roros, Lannavaara și Vilhemina. Ne așteaptă sălbăticia și pustietatea Norvegiei și Suediei.
Știu clar unde vreau să îmi petrec pensia! 😄
