Episodul IV - Cursa până la NordKapp și cum am tras cu ochiul la Auroră
Când am simțit că ne-au ajuns fiordurile norvegiene, am pornit într-o nouă aventură de o săptămână, în care am străbătut,
în medie, aproximativ 500 km pe zi:
- am traversat Norvegia, de la Vest la Est;
- apoi, imediat după intrarea în Suedia, am cotit spre Nord, prin Vilhelmina și Lannavaara;
- am traversat rapid un colț de 100 km de Finlanda până înapoi în Norvegia;
- ne-am continuat drumul spre Nord până la NordKapp, pentru o vizită scurtă;
- de la NordKapp am coborât puțin până la Skaidi;
- înapoi în Finlanda până la Rovaniemi, în satul lui Moș Crăciun;
- și, la final, Hartola și Helsinki, unde ne tragem în sfârșit răsuflarea.
Dacă ți s-a părut că am alergat prin diferite localități, să știi că așa a fost! Dar știi ce?
Alergătura are și farmecul ei atunci când vrei să deschizi ochii și să privești drumul. Pe lângă drum ai să vezi și
pădurea,
renii,
aurora și munții. Eu zic să intrăm puțin în detalii.
Ziua 12/27: Alesund - Røros
Am plecat devreme din Alesund pentru că deja vremea începea să se strice și nu voiam să ne prindă ploaia pe drum. Așa au început 7 zile și 7 nopți de cer acoperit de nori, cu foarte puține precipitații. Până în Røros plănuisem să vedem un singur obiectiv: "
The Atlantic Road":
- un drum presărat cu poduri care leagă multe insulițe între ele;
- bine cunoscutul pod care pare să fie o rampă de sărituri în ocean: Storseisundbrua;
- priveliști spectaculoase pentru că drumul șerpuiește continuu prin fiorduri.
Cu cât ne apropiam de faimosul pod, începeam să ne facem scenarii despre cât de spectaculos o să fie (și doar convenisem cu Zuggița că nu mai facem asta). Surpriza a fost să ajungem la pod și să nu vedem acea imagine atât de cunoscută din ghidurile turistice - podul părea destul de banal așa. Și am descoperit că, de fapt, acea
imagine este vizibilă dintr-un singur punct din parcarea alăturată (parcare ce părea să fie construită special pentru asta).
 |
| Storseisundbrua din unghiul perfect 😁 |
Cred că aș fi putut imortaliza și mai bine locul dacă aveam un obiectiv cu zoom mai mare (poate dacă îi scriu lui Moș Crăciun...ce zici Moșule?!).
 |
| Follow the leader... |
Pe drum, am citit mai multe despre destinația noastră:
Røros. Am aflat un lucru interesant - acela că Røros este o
comunitate care se auto-susține, majoritatea produselor de zi cu zi
fiind obținute/crescute/cultivate local. Acesta a fost un oraș minier (poate că mi-a amintit de Comănești și de asta mi-a atras atenția) în care s-au extras cupru și zinc timp de mai bine de 300 de ani. Iar dacă străbați strada veche a orașului, observi
cele câteva zeci de case de lemn (un pic peste 80), cu aspect foarte vechi, care dau un aer aparte de comunitate mică și foarte unită. Dacă ai șansa să ajungi aici și vrei să te întorci în timp, chiar și pentru scurtă vreme,
te invit să te plimbi liniștit pe străzile înguste dintre biserică și calea ferată.
 |
| Parcă ar fi un fel de Sighișoara de lemn! |
Am observat că majoritatea caselor au porți mari, similare cu cele întâlnite la casele noastre din zona Transilvaniei, probabil pentru vremurile în care se intra cu caii în curtea interioară. Într-o astfel de casă ne-am cazat,
Houmbgaarden, sau mai bine zis, într-o anexă a acesteia, un fost șopron. În plimbările noastre de până acum, am mai avut parte de astfel de experiențe, chiar destul de costisitoare, dar acest loc era foarte plăcut aranjat și părea mai mult casă de oaspeți decât "căsuță a animalelor".
 |
| Casa de la stradă - vedere din curtea interioară |
 |
| Aviatorul este pasionat de PhotoBombs... |
 |
| Biserica veche din Røros |
Dacă ajungi în Røros și ai făcut o plimbare până la biserica situată pe un mic deal, îți recomand să cinezi la
Grillhuset Røroskjott. Aici am mâncat
una din cele mai bune fripturi de vită, probabil pentru că era pregătită în totalitate acolo, de la macerat (puteai trage un ochi la carnea ce urma a fi servită a doua zi) până la așezatul în farfurie. Și ca totul să fie perfect,
mâncarea este servită chiar de patronul-bucătar, cel care îți poate da toate detaliile despre preparatul din fața ta.
 |
| Ca să nu ratezi intrarea 😀 |
 |
| Grinzile de lemn, înnegrite de timp, te fac să te simți într-un alt secol |
Ziua 13/27: Røros - Vilhelmina
Dimineață ne-am pregătit de drum, cu apă și tot felul de gustări, pentru că începeam să traversăm o zonă mai sălbatică din Suedia, unde eram convinși că vom vedea animale sălbatice:
reni, evident. După nici o oră de mers, am văzut
primii reni - în spatele unui gard, ce părea un fel de rezervație. Încântare maximă!!
 |
| Primii reni |
După încă o oră, am dat peste
un ren chiar în mijlocul drumului, un ren care părea să fie rănit. Când ne-am apropiat, am realizat că, de fapt, acesta nu era rănit, ci doar îi
năpârleau coarnele. Nu știam că renii își înlocuiesc "catifeaua" coarnelor! Oricum, am încercat să fotografiem, dar noile coarne erau un pic prea însângerate ca să le postez 😔.
 |
| Drumul nesfârșit în sălbăticia suedeză |
Aceștia au fost printre puținele viețuitoare întâlnite, și aici includ: păsări, animale mici, animale mai mari și...mașinile cu oameni. După o zi de condus aproape continuu, am ajuns în Vilhelmina la
Lilla Hotellet, unde
ne-am bucurat de o saună gratuită. A doua zi urma ... un alt drum lung!
Ziua 14/27: Vilhelmina - Lannavaara
Urmează alți 600 km, dar măcar pentru aceștia ne-am pregătit cu ceva mâncare mai sănătoasă: sandwich-uri făcute în camera de hotel, ca să evităm să mai mâncăm în restaurante/fast-food-uri dubioase în care suntem singurii clienți. Câteva detalii despre cum am observat noi că se circulă în această zonă:
- viteza maximă: 100 km/h;
- numărul de mașini e cam una la 5 minute;
- drumul este destul de lat cât să încapă alături un camion și o mașină mică;
- dacă ai circulat prin județul Tulcea, cam așa arată și aici relieful, numai că asfaltul e chiar bun;
- păstrează ochii la drum: nu se știe când îți iese în față o pereche de reni.
În localitatea
Jokkmokk am trecut de
Cercul Polar, paralela
66º 33' 43''. Chiar la trecerea cercului polar poți găsi un complex cu un magazin de suveniruri, o cafenea, o terasă și
un vânzător mai aparte, care păstrează o agendă cu
pagini întregi de expresii în limbile native ale turiștilor care au trecut pe acolo. Cum pentru limba română avea doar câteva expresii, l-am ajutat să își completez colecția. Era de-a dreptul încântat încercând să le pronunțe:
"PA! PA!", parcă nu îi venea să creadă ca așa de se zice
"Good Bye!".
 |
| Indicatorul pentru Cercul Polar! |
După cercul polar aveam speranța că în fiecare seară o să putem admira Aurora Boreală, așa că alesesem locurile de cazare cele mai îndepărtate de civilizație și de "poluarea" luminoasă. Prima locație aleasă a fost
Aurora Mountain Lodge unde am avut parte de o cazare pentru șase persoane. De fapt, am primit o căsuță de lemn cu două camere. Cred că nu erau încă pregătiți pentru noi pentru că era destul de răcoare înăuntru.
 |
| Șosete, ca să țină de cald |
Când am văzut că aveam o sobă de fontă am hotărât ca, pe lângă pornirea caloriferelor electrice (de perete și nu din alea mobile cu care suntem noi obișnuiți),
să facem "un pic" focul. Am lăsat focul să ardă în răstimpul petrecut în restaurantul din complex, iar, când ne-am întors în cameră, am mai adăugat vreo două lemne, ca să fie. După puțin timp s-a încălzit atât de tare, încât nu știam cum să deschidem geamurile mai repede 😄. Hint pentru data viitoare: vezi temperatura din cameră înainte să mai pui lemne pe foc.
 |
| Focul arzând sprinten în sobă... |
La restaurant, eu și T, am experimentat friptura de ren și de elan (două dintre cărnurile pe care voiam să le încercăm în această expediție). Iar M și Zuggița au mâncat pizza de ren, care, de fapt, nu era chiar pizza chiar dacă semăna perfect cu una și avea și gust de pizza. Dar mai bine nu contrazici bucătarul care susține ferm că nu e pizza ci ... o denumire în suedeză care părea imposibil de reținut și pronunțat.
Am așteptat până târziu ca să vedem dacă se înseninează măcar un pic, cât să putem zări aurora. Dar, spre deznădejdea noastră, nu am avut succes.
Ziua 15/27: Lannavaara - NordKapp
Urmează ultima bucată din lungul drum până la NordKapp. Așa că am hotărât, de dimineață, să nu ne grăbim, mai ales că alesesem o cazare foarte aproape de obiectivul final, iar următoarea noapte după asta urma să o petrecem la mică distanță, doar 200 km, ca să putem vizita dimineața NordKapp-ul. Obiectivul pe ziua în curs:
să vedem reni, elani și natura deosebită!
- în primul rând, reni!!! Și am văzut cât pentru toată viața; reni pe șosea, reni îngrădiți, reni în sălbăticie, pe pajiști, nu treceau nici 50 km fără să vezi încă un grup de reni (nu le-aș numi turme, erau grupuri de câte 5-10 bucăți). Cu ocazia asta am aflat că renii pot fi și albi!
 |
| Reni într-o mică îngrădire, părea să fie ceva pentru turiști |
 |
| Reni pe pajiști |
- apoi: natura cu ale ei cascade. M vroia să le vedem pe toate:
- - Uite încă o cascadă!
- - Și încă una!!
- - Ăla o fi un ren?!
- - Pfff, nu oprim iar la reni! Dacă vedem elani, atunci ne oprim!
 |
| Din același punct, în care ne oprisem să vedem renii pe pajiște, se vedeau și cascadele! |
 |
| Ciudată formațiune de piatră. Dacă rocile nu ar fi fost negre aș fi crezut că e un fel de prăjitură! |
- Elanii s-au ascuns de noi, nu am văzut nici măcar unul! Uneori ne mai opream să facem câte o poză sau două, dar niciodată mai mult de 5 minute, nu că ne-am fi grăbit, dar vântul bătea destul de tare - că doar mergeam pe coasta fiordului Porsangerfjorden. Recomand oricui se apropie de zona aceasta un set de haine groase și o geacă impermeabilă. Și, mai ales, să nu se amăgească că e vară: mai bine să le ai la tine, decât să le duci dorul.
Am ajuns târziu la cazarea noastră,
Nordkapp Caravan og Camping, două căbănuțe din lemn care păreau destul de șubrede, dar măcar erau încălzite 😜. Seara am vizitat localitatea/sătucul
Skarsvåg, unde nu numărai mai mult de
100 de case (asta dacă iei în calcul și clădirile industriale, pentru că era un sat industrial/pescăresc). Puteai intui, într-o oarecare măsură, traiul greu al oamenilor de acolo, străzile pustii deși încă nu se înserase, vântul tăios și rece, marea agitată și câteva bărcuțe în larg la pescuit. Dar poate că erau fericiți făcând ce le place, atât de aproape de natură 😍.
Ziua 16/27: NordKapp - Skaidi
Pentru o perioadă a vieții mele, am trăit împreună cu familia într-o zonă în care dimineață te trezea cântecul cocoșului și alte sunete ale animalelor de pe lângă casă, așa că, în dimineața în care am auzit sunetul tălăngilor, mi-am închipuit că sunt iar acolo. După ce m-am trezit de-a binelea, mi-am dat seama că aici nu aveau cum să fie vaci sau oi, așa că am ieșit repede afară doar ca să mă întâlnesc cu
aceste frumoase animale care luau micul dejun chiar lângă cabana noastră. Recunosc că îmi era puțin frică de ele, așa că nu m-am apropiat foarte mult ca să le fotografiez: să zicem doar că le-am lăsat să mănânce în pace!
 |
| Bună dimineața și poftă bună! |
 |
| Oare încerca să se camufleze? |
Am vrut să ajungem la NordKapp
înaintea valurilor de turiști și să prindem, astfel, cel mai bun moment de vizitat și făcut fotografii. Am descoperit apoi, că, dacă ajungi înainte de deschiderea complexului cu magazine si restaurante,
nu plătești parcarea, dar nici nu te poți adăposti la căldură în clădirea special amenajată.
 |
| Globul de la NordKapp! |
NordKapp, sau
Knyskanes în norvegiana veche, nu ne-a impresionat prin amenajare sau prin poziționarea lui (aflasem că nu era chiar
cel mai Nordic punct al Europei, doar
cel mai faimos). În schimb, ne-a trecut un fior când ne-am dat seama că, din acel punct, spre Nord,
nu ne mai desparte nimic de Polul Nord (mă rog, mai era și oceanul 😃). Fiind pe o stâncă înaltă, aveai imaginea perfectă de capăt al lumii.
 |
| Cel mai nordic punct al Europei, în care poți ajunge doar călătorind pe uscat, se afla pe insula de lângă! |
Între timp, s-a deschis și complexul cu magazinul de suveniruri și cafeneaua. Am început prin a ne delecta
cu o cafea și o prăjitură, evident! E drăguț globul, e extraordinară senzația, dar mai bine e la căldură, iar vântul și valurile de turiști începeau să acopere sunetul oceanului.
 |
| Să stăm puțin și la cald... |
După o vizită la magazinul de suveniruri și o discuție cu doi tineri care au ajuns la NordKapp
făcând autostop-ul timp de două săptămâni, tocmai din Munchen, am plecat. Voiam să prindem vaporul care ne putea duce la rezervația de păsări din zonă. Nu făcusem rezervare și nici nu cumpărasem vreun bilet, dar am zis să vedem ce-o fi!
 |
| Vaporul tocmai plecase! |
În drumul spre cazarea noastră de la Skaidi,
Skaidi Hotel, ne-am oprit să mâncăm la
Corner Spiseri din
Honningsvåg. Am ales restaurantul pentru că citisem că servesc
carne de balenă (un alt fel de carne de pe lista noastră). Am găsit balenă preparată în mai multe feluri, așa că am ales câte puțin din fiecare: friptură, mâncărică și pastramă. Surpriza cea mai mare a fost atunci când a venit mâncarea și
am aflat că balena are carnea roșie (cumva logic dacă te gândești că e un mamifer și nu un pește), dar nu ne pusesem problema așa până în acel moment. A fost delicioasă carnea,
o combinație între vânat și pește.
Cum până în acea noapte
nu văzusem încă Luminile Nordului (doar ne imaginasem în câteva rânduri că fiecare firicel de lumină de pe cer era Aurora), în această noapte eram pregătiți
să ducem răbdarea la extrem. Am așteptat întunericul în lobby-ul hotelului, timp în care am jucat
două serii de whist, am consumat câte două serii de bere locală, iar pe la miezul nopții am plecat din Skaidi pe drumul spre NordKapp. Spre norocul nostru, M nu e fan alcool și a avut cine să conducă.
 |
| Puțin dezamăgiți că cerul era încă atât de luminat |
După
vreo două ore de așteptat în mașină, mâncat aproape tot ce se găsea la îndemână, băut toată apa și ieșit afară la 0 grade, pe rând, în cercetare, eram pregătiți să renunțăm. Dar
am zis să-i mai acordăm 10 minute. Brusc se aude T:
"Ia, ia, ia, aia o fi?!" Așa că am ieșit cu toții să vedem, iar spectacolul de lumini a început fix deasupra noastră. Și am mai rămas încă o oră să admirăm jocul de-a v-ați ascunselea al luminilor verzi.
Notă pentru noi: Învață să faci poze noaptea, că poate prinzi totuși Aurora! Nu am reușit să scoatem nici o poză clară cu Olympus; doar niște încercări cu telefonul au avut succes limitat, așa că totul rămâne, deocamdată, doar în amintirea noastră.
Ziua 17/27: Skaidi - Rovaniemi
Acum, că mă uit la fotografiile pe care le-am făcut, observ că, pe drumul până la Rovaniemi, nu ne-am oprit să imortalizam nimic, poate pentru că a fost constant la fel:
- păduri mici de foioase;
- lacuri mici;
- case de vacanță;
- și de la capăt;
Ne-am bucurat că am ajuns cât încă era lumină în
Satul lui Moș Crăciun din Rovaniemi.
 |
| Santa Claus a fost de negăsit acolo. Cred că era în concediu 😁 |
Eram singurii vizitatori ai satului. L-am căutat pe Moșu', dar nimic, poate că vara pleacă unde este mai frig.
Oare o fi având un astfel de sat și în Emisfera Sudică? Ne-am distrat pentru că eram singurii care se plimbau pe acolo, deși era o imagine un pic înfiorătoare pentru că se auzeau vesel colindele, dar totuși nu era nimeni pe stradă, iar căsuțele păreau pustii.
 |
| Un mic paradox: 15 grade la Cercul Polar |
 |
| Cineva și-a dorit să fie foarte precis! |
Oare ghicești care era singurul loc deschis?
Magazinul de Suveniruri! Dar, din păcate, nici acolo nu era Moșu' sau vreun spiriduș de-al lui! Ne-am retras la cazarea noastră de la
Hostel Café Koti care semăna destul de mult cu un cămin studențesc foarte luxos. Eram curios dacă "vecinii" noștri sunt studenți sau nu. Dar nu ne-am lungit foarte mult pentru că urma o zi cu
630 km de parcurs.
Ziua 18/27: Rovaniemi - Hartola
De la cazarea din Rovaniemi până la
Linna Hotell am avut de parcurs fix 630 km. Cred că unul dintre cele mai lungi drumuri, pe parcursul căruia nu am făcut nici măcar o fotografie. Ne amintim că am văzut foarte mulți reni dar...
nici un elan! De fiecare dată ne opream să verificăm fiecare animal zărit în pădure: renii nu mai prezentau interes de acum, elanii erau ținta! Cu cât ne apropiam de Hartola, cu atât mai mult scădeau șansele de a întâlni vreun elan. Pe acest drum am observat ceva interesant: indicatoarele cu
"Atenție animale sălbatice!" înfățișau chiar animalele cu care te puteai întâlni -
elani, urși, reni, etc.
Ziua 19/27: Hartola - Helsinki
Am ajuns devreme în Helsinki și aveam puține emoții pentru că urma să plecăm cu vaporul, în aceeași zi, spre
St. Petersburg. Nici unul dintre noi nu mai petrecuse o noapte pe vapor. Cu emoții și puțin stres, nu e de mirare că am uitat complet planul făcut pentru Helsinki. Ne-am trezit în
Market Square și nu mai știam încotro să apucăm:
- Catedrala Uspenski din Helsinki;
- Helsinki Cathedral;
- Piața Senatului;
- Parcul Esplanadă din fața Teatrului;
Pentru că eram destul de agitați, ne-am oprit să luăm masa la
Kappeli, în parcul mai sus menționat. Foamea a fost așa de mare, încât nu îmi amintesc exact ce am mâncat, dar știu că am băut vreo două cafele 😂 și ne-am distrat pe seama
turiștilor care fotografiau clădirea (sau poate ne făceau nouă poze pentru că stăteam pe terasă și afară era destul de frig?!).
 |
| Vedere spre Catedrala din Helsinki de pe dealul Catedralei Uspenski din Helsinki |
Cum știam că vom avea aproape o zi întreagă pentru a vizita Helsinki, la întoarcerea din Rusia, am decis să ne îndreptăm spre terminalul celor de la
St.Peter Line / Moby SPL. Hotărâsem să lăsăm mașina în
parcarea terminalului, o parcare deschisă și fără pază. Ne-am gândit de două ori dacă e o decizie înțeleaptă sau nu, dar prețul era destul de avantajos față de alte parcări (am dat 60 de euro pe 3 zile, în loc de 120 de euro cât ne-ar fi costat o parcare subterană).
Spoiler: totul a fost în regulă, cred că mașina noastră nici măcar nu era atât de atrăgătoare, erau altele mult mai prețioase.
Pentru că nu începuse încă îmbarcarea, am petrecut destul de bine câteva ore în magazinul de lângă terminal. Acolo poți cumpăra orice îți trece prin cap, poți să bei o cafea sau să te amuzi cum încearcă un rus să comunice, în engleză, cu un finlandez care nu știe nici el foarte bine limba (rare aceste cazuri, dar amuzante).
 |
| Vasul care avea să ne ducă la St. Petersburg: Prințesa Anastasia. |
În caz că vrei, poți urca până la ultimul etaj, unde te așteaptă o
priveliște panoramică și...un avion de vânătoare (cred că s-au inspirat de la români care au proiectat sensurile giratorii cu MIG-uri pe mijloc). De aici puteam să admirăm mijlocul nostru de transport către St. Petersburg, să încercăm să ghicim unde ar putea fi cabinele alese de noi, simple dar cu geam. Nu ne gândisem că am putea urca mai devreme pe vapor. Oare de ce, pentru că nu era coadă încă?! Mai multe detalii despre cum am călătorit cu vaporul în Golful Finlandei și excursia noastră la St. Petersburg în următorul episod.
Oare ce mai era de vizitat pe acest traseu timp de o săptămână?
