În urmă cu câteva zile am citit că starea de
lockdown începe să își pună amprenta pe psihicul nostru după aproximativ șase luni. Aproape ca un ceas elevețian, după 180 de zile, nu am mai reușit să mă apropii de laptop ca să adun mai multe cuvinte într-un nou articol. Știam că înainte să pot scrie ceva trebuia să încep cu eliminarea distragerilor (seriale, citit, sunat părinții, făcut curat în casă, cam aproape orice alt lucru posibil), apoi să îmi pun muzică bună, să îmi aduc o cană mare cu apă și să încep să scriu. De ar fi așa de ușor! După ce am selectat fotografiile, prima distragere și-a și făcut apariția: un nou articol de la
Mark Manson. "Norocul" meu a fost că s-a golit cana cu apă și m-am întrerupt de la citit. Când am revenit cu o cană plină cu apă, am lăsat deoparte primele rânduri din noul articol din seria "
Gânduri de seară", și am început să povestesc despre
ieșirea noastră din august în Maramureș și Bucovina.
Călătoria a apărut din dorința de a ieși puțin din rutina: serviciu într-o cameră, urmat de relaxare în altă cameră și încheiată cu vorbit la telefon și plimbări până la supermarket. Așadar, după ce ne-am răzgândit de câteva ori, am decis să parcurgem drumul Iași-Maramureș într-o singură zi (cu vreo două pauze de cafea). Mai precis, am ales
satul Breb ca să ne petrecem două nopți și să stăm cât de cât liniștiți în zonă. Breb era una din localitățile din România în care mi-am dorit de ceva timp să ajung, nu numai pentru că citisem despre el în mai multe ghiduri turistice, dar și pentru că de fiecare dată când vedeam fotografii din sat mă simțeam transpus imediat în alt secol.
 |
| Casă maramureșeană de la Poiana Creasta Cocoșului |
Am petrecut două nopți
La Poiana Creasta Cocoșului. Pe un platou destul de întins, proprietarii au adus case vechi din zonă, le-au recondiționat și le-au modernizat pe alocuri ca să poată găzdui turiști în condiții plăcute.
Părea ca un mic cartier de case tradiționale. Pentru că știam că vom avea doar o singură zi întreagă în care vom sta în Breb, după o noapte în care întunericul a fost parcă prea întuneric, am plecat dis de dimineață să hoinărim prin sat. Astfel, am putut să vedem cum arată ulițele în forma lor naturală: unele case păreau părăsite de mult timp (abia se mai țineau pe picioare), altele încă păreau locuite și întreținute, iar unele păreau modernizate (pierzându-și aspectul tradițional).
Tabloul satului tradițional a fost completat de domnul de la colțul străzii care ne privea atent și un pic suspicios. Ne-a făcut un semn din care nu înțelegeam exact dacă voia să îi dăm ceva de băut, ne oferea el ceva de băut sau voia să ne vândă niște pălincă - am ezitat să îl fotografiez sau să îl întreb.
 |
| Una din casele maramureșene din Breb cu care timpul nu a fost prea prietenos |
 |
| Nu toate casele vechi din lemn sunt doborâte de timp |
În timp ce părea că mergem fără o direcție, eu aveam un obiectiv în minte:
Biserica de lemn din Breb. Din păcate, poate din cauza pandemiei, aceasta era închisă. Cum nu ne doream să ne întâlnim cu prea multe persoane străine, am decis să nu ne chinuim prea mult să căutam un număr de telefon sau vreo formă de contact - învățasem partea cu numărul de telefon în urmă cu mulți ani când fusesem să vizităm multe biserici din zonă. Înainte să ajungem la biserică, am auzit: "
Zuggy sigur ne duce să vedem un cimitir" - pe drumul dinspre Iași povestisem despre cimitirul mixt din Sulina. Și chiar așa a și fost, pentru că eu sunt deseori impresionat de amenajarea cimitirelor din satele vechi. Știam deja ce voiam să caut în Breb:
cruci rotunde din lemn care par foarte vechi și să încerc să descifrez anii de pe acestea.
 |
| Biserica de lemn din Breb se ascunde după mai mulți copaci bătrâni |
 |
| Una din crucile rotunde de la biserica de lemn din Breb |
Pentru că simțeam că mai este mult din zi, am hotărât să ne întoarcem pe traseul spre cazarea noastră și să mergem mai departe, până la
Creasta Cocoșului - poate să nu urcăm până sus, dar să vedem cât de aproape putem ajunge.
 |
| Creasta cocoșului pare așa departe... |
 |
| Tăul Morărenilor, un lac ascuns și păzit de mii de țânțari |
 |
| Tăul Morărenilor în drum spre Creasta Cocoșului |
În timp ce întrebam diferite persoane pe care le întâlneam pe traseu cum este în continuare drumul, cineva ne-a recomandat să folosim
Mapy.cz care arată mult mai precis traseele turistice decât GoogleMaps. Astfel,
am observat că pe la jumătatea drumului se află Tăul Morărenilor, un loc numai bun pentru un popas. După ce ne-am luptat tot drumul cu țânțarii, am decis să ne oprim pe două pietre (pline cu furnici) în apropiere de tău. Plini de înțepături de insecte și toropiți de soare, dorința era să capitulăm și să ne întoarcem la cazare. Dar eu, cum îmi place să mă aventurez în iarba cea mai mare, fără frică de șerpi sau căpușe, am mers pe un drum care am crezut că duce la lac. Se pare că greșisem și ne-am întors. După încă două minute de odihnă, am decis să încerc o altă potecă care, spre bucuria mea și deznădejdea Zuggiței, chiar a dus la lac. Astfel am aflat că la Tăul Morarilor era un fel de bază a țânțarilor, care au început să ne atace mai ceva ca un roi de albine. Am capitulat și am făcut cale întoarsă spre cazare și spre o masă caldă.
 |
| Cu acei ochi mari, poneiul locului încerca să își atragă câteva mângâieri |
 |
| Zâmbet sau oboseală, parcă se întreba oare cine sunt cei ce perturbă liniștea |
După o masă copioasă, am petrecut restul zilei plimbându-ne pe la țarcurile cu animale domestice care se aflau pe "domeniul" de la Poiana Creasta Cocoșului. Acestea păreau într-un fel de competiție de atras atenția, unele făcând sunete ciudate (gâștele mai ales), altele cu ochii foarte calzi (poneiul), iar cele mai plictisite, dar și vesele în același timp, oile, încântau prin nonșalanța lor. În prima seară nu le văzusem cât de multe erau, dar m-am bucurat că acestea se duceau la culcare cam în același timp cu noi. Doar c
ocoșul nu a fost chiar prietenos, ne dădea trezirea înainte să răsară soarele.
 |
| Lacul Albastru din apropiere de Baia Sprie |
 |
| Mănăstirea Săpânța-Petri |
Înainte să plecăm din Maramureș, pentru că încă mai aveam o rămășiță de "
să nu pierdem ceva" și de "
cine știe când ne mai întoarcem pe aici", am decis să vedem
Lacul Albastru de la Baia Sprie. Lacul este cunoscut pentru că își schimbă culoarea în funcție de anotimp, acesta fiind uneori albastru și alteori verde (probabil de la sulfatul de fier provenit de la vechile mine). Noi l-am văzut un
albastru-verde, similar cu lacurile din
Cheile Nerei, dar ochii ne-au fost mai mult "furați" de un domn îmbrăcat sumar care sărea în lac cu ajutorul unei sfori care nu oferea prea multă încredere. Iar pentru că deja aveam inerția primului obiectiv, am deviat puțin de la traseu ca să vizităm
Biserica de lemn de la Mănăstirea Săpânța-Petri, marcată ca fiind cea mai înaltă biserică de lemn din România. Așezarea nu impresiona prin clădirile sale (chiar dacă biserica părea destul de înaltă), ci prin drumul printr-o pădure foarte îngrijită care ducea la mănăstire.
 |
| Lacul cu nuferi din spatele casei |
 |
| Golden Hour în Bucovina |
După aceste "mici" devieri de la traseu, ne-am dus direct la cazarea din Dorna Candrenilor, Bucovina. Cum în această zonă am fost de foarte multe ori, am decis să profităm de următoarele două nopți ca să ne odihnim psihic și să încercăm să stăm cât mai mult în natura din jurul casei. Și cum natura a vrut și ea să ne odihnim, aceasta ne-a recompensat cu o vreme aproape perfectă, au căzut doar câteva picături de ploaie care de fapt ne-a făcut să vedem sala de jocuri de la
Casa Ana. Cu o astfel de vreme, un peisaj de poveste și un soare perfect, am încercat să fac și niște
fotografii în culori mai de Golden Hour.
De la începutul lui august, când a fost călătoria în Maramureș, și până la mijlocul lui octombrie, când ne-am plănuit următoarea ieșire, am încercat să căutăm aventura pe străzile din Iași. Așa că, am luat străzile vechi la pas în căutare de case și locuri frumoase. Am ajuns să parcurgem șase kilometri la o ieșire doar învârtindu-ne pe două-trei străzi.
După mai multe astfel de ieșiri am decis împreună că ne dorim să vedem mai mult lucrurile bune din viața noastră și să lăsăm în urmă idei preconcepute. Finalizând acest articol în călătoria noastră din noiembrie, cred că suntem mai aproape de acel obiectiv decât eram în august.
Seeing the good and new can make your life a bit longer!
