Ultima călătorie din 2020 - Cazanele Dunării și împrejurimi

Anul trecut am sperat că vom petrece din nou revelionul în afara țării (ultimul a fost făcut în Veneția). Abia la începutul lui octombrie, atunci când am observat că restricțiile de călătorie încep din nou să se înăsprească, m-am trezit din visul meu frumos. Astfel, după o discuție nu foarte lungă, am luat hotărârea să mai facem o ultimă călătorie în 2020 vizitând un colț din România. De această dată, față de momentele în care ne alegeam traseul astfel încât să vedem diferite obiective turistice, pentru ultima ieșire din an, am mers în funcție de locurile de cazare disponibile și pe care le aveam eu marcate cu "Aș vrea să stau o noapte acolo" (de fapt, erau marcate într-un document cu ZuggitiiTravelDelight 😋). Chiar dacă inițial ne propusesem, în naivitatea mea, că nu vom sta foarte mult în mașină, am ales să vedem unul din cele mai îndepărtate locuri față de Iași: Cazanele Dunării 😎.

Localitatea Tekija (Serbia) văzută de pe malul românesc

Pentru a ajunge la Orșova aveam de parcurs un traseu de 711 km, iar în urmă cu doi ani am decis să nu mai conducem peste 400 km încontinuu, astfel că am făcut o oprire de o noapte în Sighișoara. Orașul-cetate ne-a fascinat de fiecare dată când am rămas acolo peste noapte într-o casă veche de mai bine de un secol, iar dimineața am putut să ne plimbăm puțin pe străzile înguste parcă înghețate în timp. În toamna lui 2020 am fost surprinși să vedem că orașul își pierduse atmosfera de cetate-târg. În loc să întâlnim multă lume care mișuna prin Piața Cetății sau de-a lungul zidurilor groase, am descoperit o cetate aproape părăsită - nici pe localnici nu prea i-am întâlnit, toată lumea se ferea de aglomerație. Chiar dacă ne lipsea sunetul turiștilor veniți de peste tot din lume, ne-am bucurat (eram și un pic îngroziți 👻) că am putut experimenta o noapte aproape singuri în cetatea strâns legată de multe legende medievale.

Statuia lui Decebal păzește Cazanele de peste 20 de ani

Cazarea noastră din Orșova se afla pe o stradă îngustă de pământ care șerpuia între Carpați și Dunăre. NOAH River House, unul din locurile de cazare de pe lista mea, avea ieșire direct la Dunăre, iar din cameră puteam vedea, doar deschizând ochii din pat, atât barjele care treaceau încet pe Dunăre cât și localitatea Tekija din Serbia. Priveliștea îmi amintea puțin de ce am văzut când am fost în Croația, printre primele călătorii în care au fost Zuggiții împreună, când puteam zări Marea Adriatică de pe balconul micuței noastre camere. Din cauză că amintirile valurilor de 2m în timp ce căutam puffini în Islanda încă nu dispăruseră, iar temperatura de cam 15 grade ne obliga să ne îmbrăcăm destul de gros, am hotărât să nu ne încumetăm la o plimbare cu barca pe Dunăre ca să vedem Cazanele de pe apă. Am zis că mai bine pentru noi ar fi să ne plimbăm cu mașina în amonte și să ne oprim ori de câte ori ne dorim să admirăm priveliștea. Singurii turiști pe care i-am întâlnit au fost la Statuia lui Decebal. Ne-am întors după ce, opriți într-un refugiu, având în mână o chiflă 🍞 cumpărată de la Kaufland înainte să plecăm din Orșova, ne-am amintit cum în urmă cu trei ani colindam fiordurile din Norvegia, plănuind astfel o noua escapadă în acea parte a Europei.

Cazanele Dunării parcă sunt fiorduri împădurite

Am plecat din Orșova la prima oră a dimineții. Ne doream să mai vizităm niște obiective înainte de a ajunge la cazarea din Peșteana, Hunedoara. Prima oprire a fost unul din cele mai cunoscute puncte turistice din zonă: Cascada Bigăr. Cred că era a treia oară când ajungeam în zona cascadei și până atunci nu ne oprisem niciodată să o admirăm. Avusesem o idee preconcepută că este genul de atracție turistică care arată bine doar în poze. Nu știu dacă a fost șocul, sunetul apei sau lipsa altor turiști, dar locul m-a fermecat 🌈. Aș fi putut să stau ore întregi doar uitându-mă la apa care curgea pe lângă mușchii încă înverziți. Nu am vrut să plec până când nu am stat câteva minute în fiecare loc de unde o puteam admira: de lângă ea, de pe pod, din foișor, aveam toată zona doar pentru noi.

Cascada Bigăr, o perla la marginea drumului

După ce am dat ultima bucată de pastramă pe care o aveam câinelui singuratic de lângă pod 🐕, am plecat mai departe spre Morile de apă de la Eftimie Murgu. Satul Eftimie Murgu părea să fie o tranziție între "modern-românesc" și un sat uitat de lume (încă era șantier pe stradă), dar cum am ajuns în zona morilor de apă, am fost aruncați direct în urmă cu mai bine de 100 de ani. Micile construcții de lemn care se învecinau cu muntele și cu râul rapid și rece, păreau ridicate de săteni pentru a fi folosite doar cum știu ei mai bine, iar necunoscuții să nu poată decât să se uite nedumeriți. Suntem recunoscători că atunci când voiam să plecăm, un domn care observase că nu eram din zonă ne-a oprit să ne arate cum funcționează una dintre mori. A deschis o poartă, iar apa a început să curgă direct spre palele metalice care angrenau într-un final piatra grea de moară. Nu ne-a lăsat să plecăm până nu ne-a arătat, cu mândrie, toată tehnologia morilor de apă: mânerul din podea pentru reglajul debitului de apă, un lemn pentru a seta cât de fină să fie făina și altul care făcea ca să cadă grâul doar când e gata cel de sub piatră.

"Moara de la tunel" de la Eftimie Murgu, încă funcțională, dar închisă pentru turiști

Un mecanism atât de simplu și totuși atât de util pentru săteni

Se pare că la piatră se poate face făină cu grade de finețe diferite

După ce ne-am oprit să cumpărăm apă și mâncare pentru următoarele trei zile, am ajuns la cazarea noastră din Peșteana: Transylvania Log Cabins. Aceasta fiind în topul listei mele de cazări speciale din România, toată călătoria a fost planificată în jurul zilelor când era liberă. De cum am ajuns acolo și am văzut toată curtea de un verde viu (parcă eram în Anglia), am înțeles de ce așa multe persoane laudă frumusețea locului. După un urcuș nu tocmai ușor până la cabană și evitarea caprelor 🐐 care păreau să se uite ciudat la noi (nu mă pot obișnui cu pupilele orizontale), ne-am întins pe cele două balansoare de pe terasă și ne-am gândit: Ne-ar plăcea mult să avem un astfel de loc unde să poți merge oricând ca să uiți de toate pentru o perioadă. După ce ne-am aranjat puțin lucrurile, am petrecut ceva timp pe balcon cu cartea "Gândește ca un călugăr" de Jay Shetty, meditând după fiecare capitol în sunetul păsărelelor.

Oaza de verde din Peșteana, Hunedoara

Chiar dacă inițial spusesem că doar trei nopți de cazare o să fie puțin, după prima noapte, deja simțeam că ne ard tălpile și ne doream să pornim undeva cu mașina 🚗. Cum fusesem în urmă cu câțiva ani la Castelul Corvinilor, la Biserica de la Densuș și alte obiective din jur, ne-am urcat în mașină pentru o "mică" excursie până la Rimetea. Propunerea a venit de la Zuggița fără ca să vadă că satul era trecut pe lista mea de vizitat când ajungem în apropiere de Cluj-Napoca. Încântat că o să văd ceva de mult așteptat, am uitat să verific câte ore o să facem doar pe drum. În partea a doua din ultima călătorie din 2020 voi povesti mai multe despre cum a fost în Rimetea și cum ne-am întors în Iași cu o dorință și mai mare de a revedea Islanda.

Visit not only places but also houses and people!