Întorși din Delta Dunării, am decis să facem o pauză de la călătorii timp de trei luni. Să rămânem în Iași și să ne concentrăm pe asimilarea și practicarea a ceea ce am învățat în aventura noastră din Islanda. Chiar dacă multe din învățături le-am exersat meditând și căutând răspunsuri ascunse sub straturi de brules, efectul cel mai puternic a fost atunci când le-am folosit în cadrul relațiilor atât personale, cât și profesionale (uneori fără ca partenerul de relație să știe asta).
Nu a durat mult până când dorul de plecare s-a reaprins în mine. Dar, abia acum, după mai bine de trei luni de la întrebările Zuggiței: "De ce îți dorești să călătorești? Ce te atrage cel mai mult?" și după ce am pus mâna pe cartea lui Alain de Botton "Arta de a călători" am găsit o parte din răspuns: motivul pentru care pornesc în aventuri este să-mi "îmbogățesc" viața. Continuând să citesc cartea, am descoperit că Xavier de Maistre, scriitor din secolul al XVIII-lea, putea să se plimbe prin dormitorul sau sufrageria sa de acasă ca și cum ar fi în vacanță. Într-una din "călătoriile" sale în dormitor a redescoperit canapeaua și culoarea acesteia, putând să se simtă ca într-o cameră de hotel. Chiar dacă pare că era puțin "excentric", eu cred că aceasta e o abilitate care mi-ar fi utilă uneori, aș resimți mai rar dorul de călătorie.
Ce am plănuit atunci când dorul de plecare s-a reaprins? Nu, nu m-am dus în sufragerie, ci am decis să sărbatorim revelionul într-un loc nou. Având deja experiența a două astfel de ieșiri, ne doream ca 2019-2020 să fie ceva special, să privim artificiile din confortul camerei de hotel cu un pahar de vin în mână și uitându-ne spre laguna Veneției.
 |
| Vedere de pe Ponte dell'Accademia spre Basilica Santa Maria della Salute |
După ce am mers cu taxiul, avionul, autobuzul și barca, am ajuns noaptea în Veneția, numai bine să începem aventura prin a ne odihni. Astfel, în prima zi, după ce am savurat micul dejun privind unul din canalele venețiene, ne-am îndreptat spre Muzeul Ca' Rezzonico. Un loc nu foarte aglomerat - când am ajuns eram doar noi și încă un grup de francezi. L-am ales pentru camerele înalte, decorate cu fresce delicat pictate și pentru arta decorativă expusă în interior. Din păcate, bucuria noastră a fost estompată de frigul din interior și de indicațiile existente doar în italiană - m-am simțiti ca un turist străin care vizitează locurile mai puțin cunoscute din România.
 |
| Oare ferestrele spre canalele înguste sunt pentru a te saluta cu vecinul? |
Ca să ne încălzim după vizita în muzeul frumos decorat, dar neîncălzit, am început să luăm la pas străduțele care șerpuiau canalele venețiene. Cu cât ne plimbam mai mult, cu atât observam mai multe bărci modificate pentru a susține viața într-un oraș modern construit pe apă. Eram obișnuit să văd bărci mici având doar scop recreativ, dar în Veneția am putut vedea taxiuri, vidanje, furgonete, ambulanțe și bărci de poliție plimbându-se pe canalele înguste după reguli de circulație care păreau cunoscute doar de ei.
 |
| Taxiul care te putea ameți mai ceva decât în București |
 |
| Furgonetele care se pregătesc să alimenteze magazinele la prima oră a dimineții |
După ce ne-am pierdut de două ori pe străduțele care păreau toate la fel, am găsit "cel mai scurt drum" către Piața San Marco, unde turiștii își făcuseră deja apariția. În fiecare dimineață, mergeam imediat după micul dejun să încerc să fotografiez măcar o parte din piață fără marea de turiști, misiunea părând imposibilă după primele trei zile.
 |
| Căutând un loc de unde să fotografiez peste marea de turiști |
În ultima zi din călătorie care era și prima zi din an, la nouă dimineața, am reușit să imortalizez intrarea în piață cu un număr foarte scăzut de turiști (sau poate erau localnici). Până și gondolele de pe Canal Grande păreau să se odihnească după un an plin de turiști.
 |
| Intrarea în Piața San Marco dinspre Biblioteca Marciana într-un moment de liniște |
 |
| Gondolele parcate în dimineața de 1 ianuarie |
Unul din locurile care ne-a rămas în inimă are și o poveste aparte. Înainte de plecare, un prieten m-a sfătuit: "Trebuie să mergi la Caffè Florian, una din cele mai vechi cafenele din Europa, decorul e incredibil". Și chiar așa a fost, am băut un espresso și un Zabaione (o băutură delicioasă făcută din gălbenuș de ou, zahăr și vin dulce) înconjurați de tablouri, pereți tapițați și o atmosferă interbelică. Îmi dau seama acum cât de mult contează ca o recomandare să fie făcută nu în funcție de ce ți-a plăcut ție, ci după ce crezi că i-ar plăcea celui care va călători unde ai fost și tu. Thanks! Great coffee!
 |
| Orice atingeam la Caffè Florian avea imprimată stema cafenelei |
Cum anul se apropia de final, ne-am mutat la alt hotel, unde am rezervat pentru două nopți o cameră cu vedere spre lagună - ne doream să putem admira artificiile din cameră fără să fugim de pocnitori ca în Amsterdam. Înainte să înceapă artificiile, soarele a dat propriul spectacol - cred că voia să arate că este mai spectaculos decât tablourile din Palatul Dogilor.
 |
| Având locurile VIP la spectacolul de apus al soarelui |
Pregătiți de anul nou și cu ochii ațintiți pe fereastră, am redescoperit iubirea pentru lucrurile "simple": vin italin 🍷, ciocolată elvețiană 🍫 și brânză franțuzească 🧀, privind artificiile 🎆 date de pe laguna venețiană. Probabil și Victor Emmanuel II, primul rege al Italiei unite, a cărui statuie se afla în mijlocul mulțimii, mai trăgea cu ochiul la spectacolul de artificii lansate de pe barjele care pluteau pe lagună.
 |
| Un oraș acvatic se poate bucura de artificii lansate de pe barje |
Cineva care a trecut prin toate aceste rânduri se poate gândi că am vizitat Veneția superficial sau într-o manieră inedită - unde sunt rândurile despre muzee sau despre alte insule învecinate? Vor apărea într-un nou articol, încerc să intru din nou în starea de creativitate pe care am avut-o în timpul petrecut în Islanda, mai ales în aceste momente în care suntem încurajați să rămânem în casă ca să avem grijă de persoanele din jur.
Experience something new every time you can, even if it is only once a year!
