Ultima ieșire din 2020 a început cu lungul drum de la Iași până la Cazanele Dunării, odihnindu-ne pentru două nopți cu privirea fixată pe Dunăre și plecând apoi mai departe spre
Transylvania's Havean Log Cabins în Peșteana, Hunedoara (poți vedea cum a fost prima parte a călătoriei
aici). Dar cum
încă nu am exersat turismul de relaxare, după prima noapte petrecută în casa din copac de la Peșteana, am plecat într-o mini aventură care trebuia să fie de doar șase ore, dar a ajuns să dureze mai bine de 12 ore. Acum că mă gândesc la cât de tare ne place să ne plimbăm atunci când suntem în concediu, sunt uimit că după mai bine de un an de lucru de acasă, încă nu ne-am luat lucrurile și am devenit niște mici nomazi.
 |
| Castelul Templul Cavalerilor ascuns în Cheile Vălișoarei |
Chiar dacă Waze-ul ne zicea că drumul de la Peșteana până la Rimetea se poate parcurge în puțin sub trei ore, odata ajunși în
Cheile Vălișoarei (sau Cheile Aiudului cum apare pe unele hărți), am început să ne oprim din loc în loc doar ca să admirăm peisajul și să îl imortalizăm într-o fotografie. Părea că suntem într-un regat din poveștile cu cavaleri și ființe fantastice -
mă așteptam să văd un elf sau un gnom care să iasă în stradă și să ne facă din mână. Ca printr-o minune, după versanți foarte abrupți, cocoțat pe un platou s-a invit
Castelul Templul Cavalerilor. Chiar dacă mi-l aminteam din reportajele văzute la știri, nu făcusem legătura că se află în acea zonă. Uitându-ne la acesta cum este învăluit în ceață, am scos telefonul și l-am trecut rapid în top-ul listei de cazări viitoare din România, iar mai apoi am plecat mai departe.
 |
| Rimetea, un loc pitoresc unde se simte munca sătenilor |
După aproape patru ore de drum, în Rimetea am avut același sentiment ca atunci când am ajuns în Sighișoara. Momentul ales de noi (extra-sezon) și contextul pandemic internațional făcea ca toți turiștii străini să lipsească din peisajul pitoresc. Astfel, aproape totul era închis, iar
pe ulițe se plimbau doar sătenii tăcuți și câinii care ne lătrau (parcă să ne alunge că le stricam liniștea de mult așteptată). Chiar dacă totul părea închis în jur, am simțit aerul de sat străvechi, în care nimeni nu te întreabă de sănătate dacă tu nu începi discuția și în care nimeni nu se uita ciudat la tine că te plimbi fără o direcție clară. După ce am colindat mai multe străduțe încercând să găsim un loc pe unde să evităm niște câini un pic prea protectori cu bucățica lor de stradă, ne-am refugiat în mașină și ne-am zis că
o să mai revenim în Rimetea atunci când lucrurile o să fie mai animate, poate așa vom putea vedea și cum arată aceste minunate case în interior.
 |
| Unele străzi sunt așa de înguste încât nu știi dacă sunt pentru oameni |
După încă un drum lung de câteva ore, întorși la căsuța noastră din copac, am decis că mai bine să stăm o zi întreagă la cabană,
să citim, să medităm, să urmărim animalele, orice ca să ne încărcăm cu energia liniștită și domoală care se simțea pretutindeni în zonă. Eu am stat aproape toată ziua (în rest am gătit) să urmăresc caprele care hoinăreau pe deal, păsările care mai căutau câte ceva prin pomii din jur și pisicile care veneau la alintat.
 |
| Vestitorii dimineții de la Peșteana |
 |
| Mărul care nu și-a dorit să fie mâncat de capre |
Am plecat de la Peșteana cu gândul că data viitoare când o să ne întoarcem vom alege o altă căsuța, una mai mică și mai intimă (parcă ar fi mai potrivită pentru noi). Înainte ca să ajungem din nou în Sighișoara, i-am propus Zuggiței să facem o mică oprire până la Vulcanul Racoș - începuse să mi se facă dor de Islanda, iar acesta părea printre singurelele locuri din România unde aș fi putut vedea
coloane de bazalt și un vulcan similar cu cei din Islanda. Chiar dacă nu puteam distinge prea bine vulcanul, am putut vedea perfect
forma coloanelor de bazalt care începeau să se sfărâme și zgura arsă rămasă de la ultima erupție vulcanică din România.
 |
| Coloanele de bazalt de la Vulcanul Racoș ne-au amintit de Islanda |
 |
| Încă se mai vede cenușa de la Vulcanul Racoș, stins de foarte mulți ani |
 |
| Copacii au început să recucerească vulcanul |
Înainte să ieșim de pe drumul principal și să ne îndreptăm spre vulcan, am văzut un indicator cum că în apropiere s-ar afla
Cetatea Rupea. Primul lucru când am oprit mașina în parcarea de la Racoș a fost să verific dacă este vorba de singura cetate din România pe care o văzusem în imaginile de login de la Windows. Cum deja eram obișnuiți să nu vedem turiști, am decis că ar fi sigur
să facem un popas de câteva minute la cetate și să o vedem la apus de soare, înainte să ajungem și să înnoptăm în Sighișoara. Cetatea e foarte similară cu cea de la Râșnov, doar că de dimensiuni mult mai mici, dar construită mult mai etajată și organizată mai riguros, iar
pe platoul superior având o singură încăpere care părea a fi o veche cameră a tronului. Cetatea era așa cum mi-am închipuit că arătau acestea în cărțile cu regi și cavaleri medievali, poate chiar asta a ajutat-o să fie așa de cunoscută și apreciată încât să fie selectată de Microsoft.
 |
| Cetatea Rupea, printre singurele imaginii văzute pe laptop |
Chiar dacă excursia a fost puțin umbrită de pericolul carantinării localităților prin care am trecut, noi ne-am concentrat pe obiectivul nostru:
să ne relaxăm mintea și spiritul. Am fi putut face asta și acasă, doar că aveam nevoie de mai mult efort ca să ne desprindem de obiceiurile cunoscute și de toată energia care ne înconjura. Chiar dacă nu știm când o sa fie următoarea ieșire (fie în România sau în altă țară), nu putem decât să visăm, să sperăm că totul se va termina în curând și să căutăm cazări deosebite cu ieșire la fiordurile din Norvegia sau cu vedere la vulcanii din Islanda.
Live every day with hope and smile!
