Începutul lui iunie părea să aducă vești bune, restricțiile de călătorie se relaxau, lumea începea să facă planuri de redeschidere a teraselor, restaurantelor și locurilor de cazare, iar noi, turiștii ne făceam liste cu locuri unde să evadăm ca să uităm de perioada în care orice ieșire din casă era o mică aventură 😓. Cu ceva emoții și cu gândul să avem contact direct cu cât mai puține persoane, am decis să ieșim doar noi doi, Zuggiții, la mică distanță de Iași, în satul Maxut la Conacul Polizu. Clădirea veche de peste 100 de ani, ascunsă într-un mic parc, cu o priveliște peste dealurile Moldovei este cunoscută în Iași în special pentru nunțile în aer liber care, ajutate de fotografi profesioniști, par să fie scoase din cărțile cu prințese.
 |
| Intrarea principală de la Conacul Polizu |
 |
| Camera de la Polizu unde a stat și Regina Maria |
Chiar dacă știam dinainte că putem mânca toate cele trei mese la conac, încă era un mister cum o sa se petreacă toate celelalte activitățile turistice în această perioadă de descoperire a noului normal: recepția (trebuia ca numele nostru să fie în prealabil pe o listă), plata (de preferat cu cardul), micul dejun (câte un platou pentru fiecare persoană) sau decazarea (am lăsat cheia în ușă). Profitând că bugetul de călătorii era aproape neatins, Zuggița a dorit o cameră cu birou, unde să pot sta să scriu unele idei (pe laptop), și cu canapea, ca să se întindă atunci când citește din cărțile ei care uneori cântăresc peste 1kg. În timp ce eram îndrumați spre camera noastră, am descoperit că vom dormi în aceeași cameră în care a dormit, la începutul secolului trecut, Regina Maria a României în timpul vizitelor prin Moldova 👑.
 |
| Visând să avem astfel de priveliști în fiecare dimineață |
 |
| Terasa romantică cu vedere spre pădure |
Împrejurimile conacului par ideale pentru plimbări relaxante și pentru vânat vietăți cu aparatul de fotografiat. Nu ne-am îndepărtat prea mult pentru că în afara pădurii îngrădite, soarele părea să ardă prea puternic pentru niște persoane care timp de două luni au ieșit maxim două ore continuu din casă. Atunci când sunt cu aparatul la mână și caut animăluțe să le fotografiez, mă distrez închipuindu-mi ce gândesc acestea în timp ce fac diferite acțiuni. Astfel am "aflat" că o veveriță nu poate estima bine volumul unei nuci pe care se încăpățânează să o țină în obraji, iar dimineață am descoperit că și mierlele se pot crede cucoși și să dea trezirea oamenilor din casă, poate doar își doresc să fie admirate puțin - era să uit de iepurele de câmp care atunci când și-a dat seama că nu mai era în câmp, a zbughit-o aproape să se lovească de un gard.
 |
| Veverița încăpățânată |
 |
| Mierlele dau trezirea de dimineață |
Pentru a doua parte a zilei, mi-am amintit că pe drum văzusesem un indicator pe scria, sec, "Cucuteni". După mai bine de un deceniu de stat în Iași, unde există măcăr trei evenimente periodice care conțin cuvântul Cucuteni în denumirea lor, aproape că mă simțeam rușinat că nu văzusem punctele turistice din județ care sunt legate de această cultură veche de mii de ani. Astfel, i-am propus Zuggiței să trecem pe acolo să vedem Muzeul de Istorie și Arheologie Cucuteni, construit peste un sit arheologic. După un drum de 30 de minute în care am crezut de două ori că ne-am rătăcit, ghidați doar de GPS, am ajuns la o clădire care părea părăsită. Ne-a luat puțin să ne lămurim că nu este așa și că persoana care ne-a întâmpinat va fi ghidul nostru. Astfel a început o lungă lecție de istorie presărată cu nume complete ale oamenilor de știință, date calendaristice precise și denumiri populare ale zonei. Din cele două ore petrecute în lecția de istorie ad-hoc, eu am rămas cu: muzeul este construit cândva în jurul anului 1984 peste o necropolă tumulară Daco-Getică, veche de peste 2300 de ani, descoperită în 1884.
 |
| Cucuteni - un loc cu o istorie parțial pierdută |
Întorcându-ne de la Cucuteni, i-am spus Zuggiței că pe drum văzusem niște păsări foarte frumos colorate și aș vrea să ne oprim - ea știa unde le văzusem că atunci a zis replica "Drumul, drumul, vezi ce frumos e drumul în față?". Odata opriți, uitându-mă la ele, mi-am aminitit de coloniile de pufini din Islanda de pe Insula Grimsey. Se pare că nu îmi aminteam mare lucru de atunci pentru că așa cum am speriat puffinii când m-am apropiat prea tare de ei, am reușit să sperii și acele păsări frumos colorate care încercau să fugă de oameni și să își facă cuib în dealurile nisipoase. Stând nemișcat în apropierea coloniei de prigorii (numele l-am aflat după ce ne-am întors la conac), m-a trecut iar gândul că poate achiziționarea unui obiectiv mai specializat pentru astfel de fotografii ar fi o investiție bună pentru mine.
 |
| Păsările frumos colorate ascunse în solul nisipos |
 |
| Prigoriile parcă discută dacă să plece sau nu la plimbare |
 |
| Oare a uitat care era cuibul ei? |
Întorși la conac, după două ore de căutat online obiective (fară să mă conving să îmi cumpăr ceva) și numele "păsării albastre cu barbă galbenă", afară a început să se însereze. Zuggița, m-a luat de la birou ca să ieșim pe terasă pentru câteva minute și să inspirăm un pic de aer care nu era închis într-o cameră. De la balconul romantic, am putut admira scena parcă numai bine pregătită pentru evenimente de basm.
 |
| Meditând la lumina felinarelor |
După trei luni de la escapada noastră la Conacul Polizu și vreo patru cărți citite, mi-am dat seama că atunci când vedeam, experimentam sau auzeam ceva, aveam tendința să fac remarci (unii ar spune critici sau judecăți) un pic cam negative. Asta în ciuda faptului că după ceva timp, uneori chiar minute, nu îmi mai aminteam decât părțile pozitive și acele mici lucruri care făceau ca acea experiență să fie unică. De ce vreau să amintesc despre asta? Pentru că la sfârșitul lui iulie am plecat în primul concediu cu acest nou mindset - în care să văd inițial lucrurile pozitive și nu pe cele negative. Cum a fost? O să vedem atunci când toate cuvintele își vor găsi drumul de la mintea mea spre aceste pagini digitale.
Sometimes it's better to be quiet for the first few minutes and let your mind work!
