În urmă cu două săptămâni începusem să schițez planuri pentru o ieșire de două luni într-un loc nou, unul care să ne încarce cu o
energie nouă și creativă. Totuși, Zuggița, care deseori mă trezește la realitate, mi-a recomandat să încerc să fiu cât mai precaut cu planurile și să nu îmi pun toate așteptările în acestea. Motivația a fost una cât se poate reală: situația în Europa se schimbă des și pot apărea restricții peste noapte, astfel încât să ne trezim că rămânem blocați într-o țară de tranzit sau să nu putem intra în țara de destinație. Astfel, mi-am propus
să mă concentrez pe bucuria fiecărui moment, chiar dacă suntem în casă sau în natură, și să caut energia creativă în fiecare lucru, oricât de mic. Am început prin a căuta recunoștiința față de călătoriile în care am fost înainte de izolarea la domiciliu - am fost la Gura Haitii în weekendul dinainte instalării stării de urgență.
 |
| Priveliște peste Parcul Călimani |
Ieșirea la Gura Haitii a fost
plănuită în secret de Zuggița. Nu am știut exact localitatea decât în apropiere de Vatra Dornei, iar cazarea am văzut-o prima dată atunci când începusem să avem îndoieli dacă suntem unde trebuie. După un drum de aproape patru ore, primind indicații prin telefon ca să parcurgem drumul pe care îl evitasem (părea să treacă prin curțile sătenilor), am ajuns la
Pridvor by Haita Land. Terasa de la
Pridvor oferea o priveliște de vis peste
Parcul Călimani și spre exploatarea de sulf de la Gura Haitii. Chiar dacă toate elementele unei căsuțe mici de vacanță erau prezente (geamuri mari, o bucătărie fix cât ai nevoie și un living unde poți să stai să lucrezi, dar și să te uiți la un film sau două), terasa în care puteam ieși în orice moment să luăm o gură de aer rece de munte și să ne energizăm mai ceva decât cu o cafea tare făcea deliciul acestei cazări - îmi amintea de căsuța căreia i-am spus acasă în
Islanda.
 |
| Ținutul Haitei - după câteva minute am reușit să citesc toate literele |
 |
| Căsuța din pustietate care prevestea izolarea la domiciliu |
În ziua completă petrecută în Gura Haitii, m-am concentrat pe activități "de weekend":
citit, scris și surprinderea animalelor sălbatice. M-a trecut un fior atunci când am auzit gălăgie într-un petic de pădure din apropiere, dar apoi am fost foarte entuziasmat, aproape că nu puteam să o strig pe Zuggița să vadă, când
două căprioare au început să fugă pe câmpul din fața căsuței. Nu au vrut să se oprească nici măcăr o secundă, așa că am încercat să le fotografiez din fugă.
 |
| Prin Ținutul Haitei trec nestingherite căprioarele |
 |
| O priveliște numai bună de scris |
Una din plăcerile mele când suntem plecați undeva este
să îmi iau o cană mare de cafea, să îmi caut un loc confortabil doar pentru mine și să încep să îmi notez câteva idei. Uneori sunt aspecte legate de următoarele articole (schițe, rezumate sau selecție de fotografii), dar de cele mai multe ori sunt gânduri așternute pe hârtia virtuală pentru a le elibera din minte și să le simt energia. Nu există o constantă a ideilor, acestea pot fi legate uneori de cafeaua de dimineață sau de rutina de seară, iar cu alte ocazii sunt gânduri mai profunde, existențiale. La Gura Haitii am schițat idei despre
viziunea mea asupra meditației și sănătății (mai detaliat în următorul articol din seria
Gânduri de Seară).
 |
| Nu eram pregătiți să ningă la sfârșitul lui martie |
Înainte să plecăm din Iași, auzisem la știri că ar fi cod roșu de ninsori la munte. Chiar dacă ziua a fost însorită și părea că ne-au evitat norii plini de zăpadă, în momentul în care am aprins luminile de pe terasă, am văzut că ne-am înșelat:
zăpada cădea fără oprire. Începusem deja să ne gândim dacă dimineață vom vedea drumul și dacă vom putea pleca în siguranță. Am fost întrerupți de la gândurile negre de
vizitatorii înaripați care păreau nedumeriți de acea substanță albă și rece care cade din cer. Probabil și-ar fi dorit să îi lăsăm să intre la adăpost, dar asta nu ar fi făcut decât să ne stresăm mai tare împreună. Unul dintre vizitatorii înaripați se comporta ca o pisică: când nu ne uitam la el, se apropia de geam, când aprindeam becul, stătea precum o statuie, astfel ajungând chiar să bată în geam.
 |
| Primul vizitator pe timp de zăpadă |
 |
| Vizitatorul care se credea pisică |
 |
| Drumul spre civilizație nu mai era vizibil |
Cum ninsoarea nu se oprise nici dimineață,
am avut surpriza să nu mai vedem drumul pe care urcasem cu două zile în urmă ca să ajungem la Haita Land. Am ales să plecăm cât mai dimineață ca să nu se depună și mai mult zăpadă. Încântați de gazda pe care o trezisem dintr-un somn de weekend ca să ne ghideze folosind un ATV, am ajuns la un drum pietruit și într-un final înapoi în Iași. Astfel, am învățat că este bine să luăm în seamă avertizările meteo pentru că uneori ni se poate întâmpla chiar nouă să fim cei afectați de acestea. Ajunși acasă, am început lunga așteptare a unei noi călătorii, care avea să se întâmple peste 11 săptămâni în apropiere de Iași.
From every new experience we can learn something new!
