De la începutul lui 2019, aproape în fiecare zi, schițez câte o pagină în jurnal. Începând cu 12 martie, în prima zi de lucru de acasă într-o formă mai mult sau mai puțin forțată, am făcut câte un mic semn pe fiecare pagină scrisă în jurnal. Gândul a fost ca atunci când se vor aduna 100 de astfel de semne să mă gândesc la alternative de lucru, ca să nu mai deschid laptopul la același birou și în aceeași cameră.
Dar oare am putut eu opri mintea să se gândească la călătorii în această perioadă? Evident că NU. Doar că, neștiind când ne vom simți din nou în siguranță să călătorim, am făcut ceea ce pot numi un fel de meditație cu ochii deschiși. În fiecare oră, m-am ridicat de la birou, m-am uitat pe geam, am băut un pahar cu apă și m-am gândit. Gândurile aveau deseori același subiect:
Descoperirea motivelor pentru care acționez într-un anumit fel, pentru care simt anumite emoții și pentru care sunt stresat cu aspecte care nu s-au întâmplat sau au trecut deja. Știu, poate deveni obositor să faci asta, dar în momentul în care descoperi cu sinceritate acele motive, oboseala se transformă brusc în extaz.
 |
| Hallstatt, locul ideal pentru săpat după gânduri |
Am căutat să aflu
de unde vine dorința mea puterncă de a ieși din casă, de a călători, de a vedea lucruri noi, dar mai ales, de a sta la hotel 😕. Nu e un sentiment nou, apărut în această perioadă de pandemie, ci îl am de mult timp, dar după 30 de ani sunt pregătit să mă gândesc de unde vine. Inițial am crezut că este doar "
plictiseala de acasă, de aceeași patru pereți". Așadar, am decis să facem două ieșiri până la părinții mei. Aerul tare de munte, sunetul râului rece, mâncarea gata pregătită și prăjitura cu vișine, totul ar putea părea perfect. Dar, imediat ce ajungeam înapoi în Iași, dorința reapărea fulgerător. Era altceva, nu am identificat atunci cauza. Astfel, am început să mă uit prin fotografiile din excursiile recente să văd dacă găsesc ceva comun.
 |
| "Cucoșul" care ne trezea în diminețile petrecute în Cloașterf, Mureș |
 |
| Lângă Oxford, iepurii încearcă să treacă neobservați |
Astfel am identificat o altă necesitate:
să văd natura pură și animale libere. Timp de o săptămână, în cadrul meditației zilnice, îmi aminteam sentimentele avute în timp ce eram în natură, pe lângă animale sau înotând în Mare. După două săptămâni, am ajuns la concluzia că acestea ar putea fi ce caut, dar doar pentru o perioadă foarte scurtă. Totuși, păream să fiu pe calea cea bună. Am continuat să caut prin fotografii, camere deosebite în care am stat,
TravelDelight, poate că simțeam nevoia de o schimbare a ambientului, pe cel din Comănești îl știam mult prea bine. După câteva ore, am decis că avea și asta o legătură, dar încă nu știam care.
 |
| Cabanele din Islanda - living imens, dormitoare minuscule |
 |
| Camera comună din Sandrigham era ca un mic muzeu |
 |
| Disco Room în centrul Cluj-Napocăi |
Într-o dimineață, citind
Conversații cu Dumnezeu de
Neale D. Walsch, am aflat răspunsul 😳. Așa cum fac cu majoritatea concluziilor, seara, la un pahar de vin, îi spun Zuggiței: "
Camera de hotel e ca un adevăr suprem! Asta e singura regulă!". Ea, cunoscând stilul meu haotic de exprimare (încep să exprim o idee din mijlocul acesteia) mă roagă să detaliez. Regula la care mă refeream era că:
Singurul lucru constant din viață este că există schimbare. O cameră de hotel nu este o casă pentru care ți-ai făcut, poate, credit pe o viață. Aceasta este, de cele mai multe ori, o cameră în care intri, dormi, te odihnești, mânânci, bei, poate faci și altceva (cum ar fi să citești o carte 😊), apoi, după un timp, închizi ușa, predai cheia, achiți și pleci. Indiferent cum a fost sejurul acolo, ai închis ușa și de cele mai multe ori, uiți de toată acea experiență. Apoi, ajungi la următoarea cameră de hotel, poate are niște lucruri care nu îți plac, altele care îți plac foarte mult, dar nu contează, singurul lucru sigur este că vei închide ușa și apoi, probabil, vei uita de aceasta.
 |
| Casa temporară din Borgarnes, Islanda |
 |
| Viața pusă în două ghiozdane - camera diy din Ytra Lón Farm Lodge, Islanda |
În timp ce îi explicam Zuggiței, am descoperit că eu de fapt nu căutam ceva în camerele de hotel, ci sufletul meu încerca să amintească minții mele că totul este temporar. Fiecare experiență, fiecare gând, fiecare vorbă, sunt temporare.
Acestea vin și pleacă, iar pentru sănătatea mintală și sufletească, nu vreau să rămân ancorat în ele sau să fiu definit de acestea.
Îmi amintesc că, pe când eram în liceu, părinții mei m-au învățat că totul este temporar și că una din cele mai bune abilități ale noastre e să ne revenim din orice stare. Poate au făcut-o conștient, poate nu, dar îmi dau seama acum că asta știu de la ei. După ani de zile, am descoperit pe Zuggița, care trăia pe același principiu, nu am știut atunci că acesta a fost unul din motivele atracției. Între timp, am pierdut această abilitate și de aproape un an încerc să o redescopăr.
Sufletul a tot încercat să îmi amintească asta prin călătoriile pe care le făceam, dar eu nu am ascultat.
 |
| Apus peste deșertul Nevadei, SUA |
Fotografia făcută de la etajul 39 al hotelului New York-New York din Las Vegas îmi amintește că a fost un moment în care am simțit din nou ce încerca sufletul să îmi amintească. Pe
The Strip, totul era temporar. Începând de la nebunia care începea în momentul în care apunea soarele și se aprindeau milioanele de lumini, până la căldura insuportabilă de dimineață,
știam că acestea vor dispărea, dar și că vor reapărea, ca un ciclu infinit.
Do not stop questioning your thoughts!
