(Astăzi) Suntem înconjurați de dealuri înverzite 🌲care contrastează puternic cu plaja neagră. Copacii care se văd
nu cred că au mai mult de 20 de ani, oare sunt plantați artificial sau natura începe să se regenereze? Aș vrea să cobor să fac niște fotografii - vântul puternic se aliază cu gândurile Zuggiței și mă împiedică să deschid portiera. Am ajuns la pădurea din apropierea casei, copacii nu au mai mult de 2 m - vântul trece nestingherit prin ei - aș fi preferat să fim protejați de
Giant Sequoia 🌳 înalți de zeci de metri - nu ne-am mai fi simțit luați pe sus.
...
(August 2018) Traseul ales de noi de la Moss Landing la Sequoia National Park se poate parcurge în patru ore, dar nouă cred că ne-a luat cam șase ore: nu am știut că vom traversa
Coastal Mountains. Aceștia ne-au oferit multe ocazii de a opri mașina pentru câteva minute ca să imortalizăm peisajul 🌄. Drumul avea doar o bandă pe sens, iar parapeții, care ar fi putut să ne păzească să ajungem direct în râpă, păreau un lux. Imediat după traversarea munților, am condus kilometri întregi prin plantații de portocali. Uneori aveam impresia că aceștia ne cheamă să degustăm din fructele lor - un fel de
fata morgana - soarele ardea puternic deasupra noastră.
 |
| Fumul de la focurile de vegetație era încă vizibil în depărtare |
Chiar dacă nu aveam un program bine stabilit, simțeam că suntem un pic în întârziere, așadar ne-am propus ca după plantațiile de portocali să nu ne mai oprim până la
Sequoia National Park. Am simțit că suntem aproape de destinație atunci când am văzut în jurul nostru copaci a căror grosime depășea dimensiunile mașinii în care ne aflam. Aproape imediat după intrarea în parc am avut un deja-vu - mașini oprite peste tot: în parcări, pe marginea drumului, pe șosea, oriunde. Imaginea părea similară cu ceea ce văzusem în
Humboldt Park.
 |
| Cort natural făcut de un Giant Sequoia |
În momentul în care am ajuns la parcarea de lângă
Generalul Sherman, aceasta era deja plină. Așa că am oprit mașina lânga toate celelalte parcate pe margine 😌. Încercând să nu ocup prea mult din drum, am ajuns cu mașina atât de aproape de râpă încât Zuggița a preferat să coboare înainte de a parca.
 |
| Nu toată lumea părea fascinată de grosimea copacilor |
Generalul Sherman făcea parte din cel mai scurt traseu marcat și amenajat în parc. Era vizibil foarte înalt, de 83 m, dar nu era cel mai înalt copac din pădure. Totuși, deși era împrejmuit de un gard, am putut să vedem volumul acestuia - deține recordul de cel mai voluminos copac din lume.
Notă pentru viitorii călători: Unele exemplare din parc sunt împrejmuite de un gard pentru a fi protejate. Dacă te afunzi câteva minute în pădure, dai de alți copaci, mai puțin faimoși, de care te poți apropia nestingherit ca
să le simți energia. De asemenea, am fi preferat să avem un
obiectiv wide la îndemână. Distanța dintre arbori părea să fie numai bună ca să încercăm să îi fotografiem complet, dar nu cu obiectivul pe care îl aveam la noi.
 |
| Generalul Sherman! Atât cât a intrat în cadru! |
La trei ore de condus de Sequoia National Park se află orășelul
Kernville. Era deja noapte atunci când am ajuns. Nu părea să fie deschis decât un mic restaurant,
Cheryl's Dinner, care se închidea în 10 minute. Personalul s-a bucurat de prezența noastră și au servit mâncare pentru încă o oră, atât nouă cât și altor turiști întârziați.
 |
| Cheryl's Diner! Bucuria noastră din Kernville |
La lumina zilei, localitatea semăna cu imaginea unui platou de filmare:
case mici din lemn, străzi late, nimeni pe stradă, iar deșertul completa peisajul dramatic. Luând micul dejun la Cheryl's Dinner, așteptam să îl vedem pe Client Eastwood apărând pe un cal în haine de șerif.
 |
| Ignorând mașinile, localitatea arăta ca un platou de filmare |
Nu era foarte multă activitate în orășelul cu 1300 de locuitori. Distracția noastră a fost să hoinărim prin
magazinele de antichități. În următoarea zi, nici nu răsărise bine soarele, că deja eram pe drum spre
Death Valley - ne propusesem să nu stăm foarte mult la orele prânzului, în august, în unul din cele mai călduroase locuri de pe pământ.
 |
| Flora deșertică în apropiere de Death Valley |
La ora 10:00 parcursesem deja o treime din drum atunci când am ajuns la
Father Crowley Vista Point - erau 32 de grade în aer. Ne-am verificat rezervele de apă și mâncare, iar Zuggița a devenit responsabilă cu hidratarea noastră - știam că în mijlocul deșertului puteam să ne deshidratăm foarte ușor fără a ne da seama.
 |
| Natura e un pictor desăvârșit |
Ne propusesem să ajungem până la
Badwater Basin. Erau multe obiective pe care le-am fi putut vizita în Death Valley, dar am preferat să-l alegem pe cel la care puteam ajunge cel mai ușor cu mașina. Cu cât ne apropiam mai mult, temperatura tot creștea. Următoarea oprire a fost la indicatorul în care eram informați că ne aflam la nivelul mării - temperatura atinsese deja 40 de grade. Nu știu dacă era obligatorie taxa de intrare în parc, dar noi am decis să o plătim. Nu toată mașinile opreau - poate pentru că aparțineau localnicilor.
 |
| Taxa de intrare se achită atunci când "intri sub apă" |
Pe parcursul a kilometri întregi, peisajul era monoton: pietriș alb-gri pe margine și, ici-colo, ceva plante. În momentul în care temperatura aerului a ajuns la
42 de grade,
pe marginea drumului au apărut și primele
dune de nisip.
 |
| Deșert în toată regula |
 |
| Nu știu dacă virgula la 85.5 m a fost omisă intenționat sau nu |
În parcarea de la
Badwater Basin, la 48 de grade, aerul condiționat abia mai făcea față. Traseul turistic începea de la o adâncime de
85.5 m sub nivelul mării - oare e corect să-i spunem adâncime când încă suntem pe uscat? Badwater Basin își trage numele de la apa foarte sărată care era imposibil de băut. Am decis să nu mergem până la platoul de pe care apa se evaporase deja, lăsând sarea în forme hexagonale aproape ireale. Am fi avut nevoie de mai mult timp ca să ajungem până acolo și să ne întoarcem, iar noi ne doream să fim în Las Vegas înainte de lăsarea nopții.
 |
| Doar "Badwater" poate supraviețui în deșert la 48 de grade Celsius |
 |
| Drumul de sare bătătorit de oamenii curioși |
Înainte să ieșim din parc, am mai strecurat un obiectiv pe listă:
Artist's Palette. Inițial nu am primit un vot favorabil de la Zuggița, dar am convins-o că noul drum nu va fi mai lung...decât cu vreo cu 30 de minute. Traseul a fost presărat cu munți în diferite culori, de la nuanțe de verde-albăstrui până la roz-vișiniu. Sunt încă mirat că nu am făcut șoc termic de câte ori am ieșit din mașină ca să fac fotografii.
 |
| Paletarul de culori al naturii |
Călătoria s-a încheiat cu un apus minunat atunci când am ajuns la cazarea noastră din Las Vegas. Te așteptai să povestesc ce s-a întâmplat în Las Vegas? "
What happens in Vegas, stays in Vegas".
 |
| Culorile deșertului au fost împrumutate de soare ca să apună |
