Monterey - locul unde peștele e fericit!

(Astăzi) Torn în pahare apă cu gheață - sunt 5 grade afară - oare de ce avem gheață în carafa cu apă? Mă uit în meniul de două pagini să aleg ceva de mâncare. Nu știu de ce mă mai uit, știu ce voi alege: Cod de Atlantic - aici i se spune, simplu, cod. De câteva zile sunt înnebunit după cod. Mă uit la Zuggița, are acel zâmbet care spune: "îmi este poftă de...niște scoici" 😃. Zâmbesc, o întreb dacă își amintește că ultima oară când a mâncat scoici eram pe malul Oceanului Pacific, în Monterey. După zece luni, simțind briza Oceanului Atlantic, și-a comandat, iar, scoici 😋. Oare cât de mult ne putem schimba preferințele culinare în funcție de locul în care ne aflăm?

....

(August 2018) Așteptam să facem rezervare la unul din cele mai aglomerate resturante de pe coasta golfului Monterey: Fish Hopper. În loc să stăm la coadă, am primit un buzzer wireless cu rază de acoperire de 50 m și am fost instruiți că va suna când se eliberează o masă. Nu am vrut să ne îndepărtăm prea mult, de pe terasă puteam admira plaja și oceanul. După nici 15 minute, buzzerul a sunat. Meniurile au sosit imediat, împreună cu o carafă cu apă rece - aveam nevoie să ne hidratăm, soarele ardea puternic afară 🌞.

Fish Hopper, un restaurant cu priveliște

Oceanul, așteptând să fie imortalizat în fotografii

Restaurantul avea o terasă acoperită care se extindea câțiva metri deasupra apei. Probabil teresa era construită ca să vedem cum arătau animalele marine înainte de a ajunge la noi în farfurie. Privirea Zuggiței, ațintită la farfuria din fața mea, îmi transmitea că ar trebui să îmi iau la revedere de la scoicile tocmai comandate. Degustarea nu a fost gratuită, am primit liber la desert. Nu am înțeles inițial de ce chelnerul a venit cu o tavă de prăjituri, eu doream doar meniul. Noroc că recunoscusem scena dintr-un film, altfel aș fi luat prăjitura direct de pe tavă.

Bunătăți aduse direct din ocean

Obiectivul principal al zilei: Acvariul din Monterey. Acesta se afla la doar câteva minute de mers pe jos de Fish Hopper. Drumul era presărat cu ghivece pline cu plante suculente de dimensiunea palmei mele. Am fotografiat plantele ca să trimit acasă, părinților Zuggiței. De patru ani, o plantă similară se află în România, în Iași, și nu a crescut mai mult de câțiva centimetri, dar, cine știe, poate peste vreo 10 ani 😏?

Plantele suculente păreau să fie scoase din altă lume

Intrarea la acvariu era "păzită", de după sticla unui bazin înalt de vreo 3m, de doi pești California Sheephead. "Comisia de primire" părea puțin plictisită. Cu cafeaua într-o mână și harta în cealaltă, ne-am așezat pe o bancă ca să ne orientăm mai bine.

Notă pentru viitorii călători: Acvariul din Monterey se poate vizita asemenea unui labirint - treci, neintenționat, prin același punct de mai multe ori. Sunt șase zone interioare despărțite de un pod și de două seturi de scări. Din zonele interioare se poate ieși pe două terase pentru a admira oceanul. Chiar și cu harta în mână, am trecut de atâtea ori pe lângă bazinul cu vidre, încât am ajuns să ne folosim de acesta ca punct de reper.

California Sheephead părea un pic trist, sau poate e doar obosit

Atât peștii, cât și celelalte animale rezidente în clădirea acvariului, păreau foarte fericite. Nu zâmbeau 😃, dar erau foarte curioase - mai puțin caracatițele care se ascundeau foarte bine de ochii indiscreților vizitatori. Peștii se apropiau des de sticla bazinului ca să se uite la spectatori 👀, iar păsările, chiar dacă erau libere să zboare dacă voiau, se plimbau liniștite pe nisip.

Păsările păreau să fie foarte fericite pe nisip

În centrul uneia dintre zonele interioare se afla Kelp Forest. Acesta era unul din cele mai mari bazine de apă sărată pe care le-am întâlnit. Bazinul impresiona nu numai prin volumul de apă, ci și prin flora și fauna din interior - toate specii din vecinătatea Monterey-ului. Apa oceanică era filtrată și apoi pompată continuu de la câțiva kilometri în larg direct în bazin. Efectul secundar al folosirii apei direct din ocean era că, uneori, mai apăreau pești noi 🐟. Poate s-a răspândit zvonul despre bazin și au fost curioși să îl vadă.

Bazinul Kelp Forest

Am urcat la etajul superior pentru a admira de sus Kelp Forest. În loc să vedem bazinul, privirile noastre au fost atrase de un banc de anșoa care se învârteau fără oprire, parcă ar fi cautat o scăpare, undeva. La interval de câteva secunde vedeam câte unul care își deschidea gura foarte larg, asemenea unui șarpe. Am înțeles atunci de ce nu se găsesc anșoa întregi de vânzare - păreau un pic înfricoșători cu gura deschisă.

Anșoa se învârt hipnotizant

Stând lângă bancul de anșoa, mă gândeam de ce mă neliniștește prezența lor. Imaginația mea îmi juca feste. Îmi închipuiam cum aceștia se opresc brusc și își îndreaptă privirile spre mine. Nu știu ce a fost în capul meu, am avut coșmaruri câteva nopți după aceea.

Am lăsat la urmă zona viețuitoarelor marine care ne-au fermecat și în San Francisco, la CalAcademy: meduzele. Acestea încă îmi păreau venite de pe altă lume, iar iluminarea artistică a bazinelor mi-a intensificat senzația.

Meduzele care te pot hipnotiza cu dansul lor

Meduzele se apropiau foarte tare de sticlă - parcă să verifice dacă eram hipnotizați. Înotau galant, iar felul cum treceau una pe lângă cealaltă ne dădea impresia că acestea sunt prinse într-un dans armonios. Poate că toată viața lor, meduzele trăiesc o seară de bal nesfârșită.

Se apropiau atât de tare de parcă își doreau să treacă prin sticlă

Pentru mai bine de 20 de minute, am rămas înmărmuriți în fața bazinului cu meduze. Ne uitam la acestea ca la un spectacol de balet, aproape că ne țineam respirația. Cu greu, am hotărât că ar fi cazul să vedem și restul expoziției. În apropiere se aflau mai multe bazine mai mici în care își duceau viața alte celenterate. Fiecare dintre acestea ascundea un mic secret, sau, mai bine zis, o super-putere. Unele puteau genera lumină multicoloră, iar altele reușeau să își facă corpul transparent.

Viețuitoare care generează lumină multicoloră

Lumina artificială făcea corpul acestei celenterate să fie vizibil

După cinci ore de plimbat prin acvariu, mă simțeam ca atunci când mă învârt printr-un muzeu: un pic amețit și cu durere de picioare, încercând să îmi amintesc ce am văzut. Nu voiam altceva decât să ne retragem la cazare. Spre bucuria noastră, până la locul unde parcasem mașina erau o mulțime de magazine cu vinuri. Am intrat într-unul care avea vin din Napa Valley.

Așteptând apusul soarelui peste rezervația din Moss Landing

A doua zi urma să plecăm spre deșert - poate că la Moss Landing era ultimul petic de verdeață pe care aveam să îl vedem pentru o perioadă mai lungă de timp. La un pahar de vin, urmărind păsările din rezervația de pelicani, am hotărât ca înainte de a ajunge în Death Valley să-l vizităm și pe Generalul Sherman din Sequoia National Park.