(Astăzi) E miezul nopții și soarele încă nu a apus 🌞. Zuggița caută o metodă să așeze rulourile de la geam astfel încât să facă întuneric în
cămăruța noastră de 6 metri pătrați. Se mai zăresc niște firicele de lumină care intră în cameră. Îi arăt Zuggiței fotografii din
orașul care se schimbă complet atunci când începe să apună soarele:
Las Vegas. Își amintește ce întuneric făceau draperiile groase de la hotel. Poate e o idee bună de afacere pentru acest colț de lume.
....
(August 2018) Soarele își făcea timid apariția în timp ce noi așteptam autobuzul care trebuia să ne ducă la Marele Canion. Era pustiu în jur, doar câțiva
turiști pierduți mai hoinăreau pe străzi. Luminile de la hotel încă își făceau jocul care începea să devină monoton după ce le privisem o oră întreagă. Șoferul autobuzului și-a cerut scuze de întârziere cu jumătate de gură și a plecat în grabă ca să ajungă la restul hotelurilor.
 |
| Luminile din parcarea hotelului |
Din Las Vegas, cele mai multe tururi către Marele Canion au ca destinație South Rim sau West Rim. Fiecare secțiune a canionului are propriul ei specific. Relieful în
West Rim este mult mai dramatic, dar totul pare foarte amenajat - obiectivele principale fiind
Eagle Point și
Skywalk. Noi am ales să mergem la
South Rim - acolo unde canionul este foarte larg și mult mai sălbatic.
Înainte să plecăm la drumul lung de cinci ore, ne-am oprit cu toții la sediu companiei de transport din Las Vegas. Acolo am fi putut schimba biletul astfel încât să vizităm canionul cu
elicopterul sau cu un jeep. Dar noi am rămas la planul inițial. Fiecare aveam un motiv bine întemeiat: mie îmi era frică de gaura din buzunar, iar Zuggița voia să nu aibă inima mai mică decât a unui purice 😱. După câteva ore am trecut în viteză pe lângă Hoover Dam. Prima oprire a fost la intrarea în zona protejată pentru a lua prânzul. A doua oprire a fost la
Grand Canyon Village care
este considerat punctul de intrare în South Rim. Noi am ajuns acolo atunci când soarele începea să ardă puternic deasupra noastră 🌞.
 |
| Culoarea rocilor părea să prezinte o lungă poveste a lumii |
Autobuzul a oprit inițial la
Yavapai Point. Șoferul ne-a anunțat că aveam trei ore să hoinărim prin sat. Puteam să folosim transportul public sau să ne plimbăm pe jos. Singura restricție era că în trei ore să fim la
Bright Angel Trailhead ca să plecăm înpoi spre Las Vegas - la final am descoperit că nu toată lumea a înțeles asta. Noi am preferat să mergem pe jos și să parcurgem
South Rim Trail. Traseul era lung de 3 km, iar pe parcursul drumului am putut admira peisaje fantastice care păreau mai degrabă marțiene decât pământene.
 |
| Lipsa parapeților îți crește nivelul de adrenalină |
După primii metri parcurși pe traseu am remarcat că
lipseau parapeții - ne puteam aventura aproape peste tot - pe răspunderea noastră. Pe la mijlocul drumului am întâlnit o veveriță care strângea mici așchii căzute din copaci. Spre bucuria noastră, acesteia i-a luat mult timp să așeze tot ce a cules în gură - nu prea încăpeau, așă că nu era foarte atentă la noi.
 |
| Veverița își făcea provizii pentru iarnă |
Pe drum am tot încercat să estimăm distanțele de la locul în care ne aflam până în capătul celălalt al canionului. Apoi verificam cifrele noastre cu ce ne indica Google Maps și observam că de fiecare dată greșisem. Punctele pe care le observam cu ochiul liber puteau fi chiar și la
10 km distanță, chiar dacă nouă ni se păreau că sunt mult mai aproape. Fluviul
Colorado, autorul acestei capodopere numite Marele Canion, se zărea foarte mic, undeva ascuns printre formele ciudate de relief. Acesta se afla la aproximativ 4 km de noi, asta dacă nu socoteam și distanța de aproape
1000 de metri până la baza canionului.
 |
| Unele puncte sunt așa de îndepărtate încât ochii îți pot juca feste |
 |
| Colorado se ascunde printre canionele create tot de acesta |
Am parcurs traseul de 3 km în aproape două ore și jumătate. Eram istoviți de soarele arzător și de grija cu care trebuia să ne apropiem de marginea canionului. La
Bright Angel Trailhead ne-am răcorit cu o
înghețată pentru care am stat 20 de minute la coadă. De pe băncile poziționate pe marginea canionului am observat cum se ridică un fug negru. În autocar, în intervalul de o oră în care am așteptat doi turiști rătăciți, am primit alerte că în North Rim a început
un foc de vegetație 🔥.
 |
| Fumul focului de vegetație din North Rim se vedea de la mai bine de 10 km |
Într-un final, am decoperit că turiștii rătăciți se speriaseră că autobuzul a plecat fără ei - așteptau de două ore în locul în care fuseserăm lăsați la începutul turului. La întoarcere, în apropiere de Hoover Dam, am fost surprinși de o
furtună cu vânt foarte puternic și ploaie atât de densă încât abia se vedea mașina din față. Taximetristul, care ne-a dus la aeroport a doua zi și care avea impresia că
Ceaușescu fusese prietenul românilor, ne-a spus că fusese una din cele mai puternice furtuni din ultimii ani. Nu știu cât de adevărata era informația, dar am tras o sperietură zdravănă în autobuzul care părea să fi fost pe schiuri - unii știu
experiența mea cu schiurile 🎿.
 |
| Fântânile de la Bellagio dansau lângă Turnul Eiffel |
Excursia noastră în USA a început ca o promisiune făcută în urmă cu mulți ani. Când ne-am întors în România, ne-am promis că acela
o să fie ultimul nostru zbor cu avionul până la sfârșitul anului. Cum Universul nu a fost de acord cu gândurile noastre,
în 4 luni eram din nou cu pașapoartele în mână pregătiți pentru aventura de sfârșit de an.
