La începutul lui 2019 ne-am propus să petrecem
mai mult de o lună departe de acasă (vezi ce s-a mai întâmplat la începutul lui 2019
aici): perioadă în care să lucrăm remote, să călătorim în mici vacanțe și să ne cunoaștem așa cum nu o făcusem până atunci. Dorința s-a materializat într-o formă neașteptată:
șapte săptămâni în Islanda, unde am avut parte de experiențe noi și necunoscute, urmate de
două săptămâni în Londra, pentru ca Zuggița să participe la un set de cursuri legate de pasiunea ei secretă. Așadar, în februarie, ne-am căutat cazări pentru ambele destinații, am închiriat o mașină în Islanda și ne-am făcut o listă cu obiectele de care am putea avea nevoie cât timp suntem plecați.
În aprilie, cu o săptămână înainte de plecare, ne-am pregătit frumușel bagajul, începând cu scurtarea listei făcute în februarie, am imprimat foile cu rezervările și apoi am așteptat cuminți plecarea. Nu ne-am planificat dinainte ce vom face în weekend-urile din Islanda sau cum se vor desfășura zilele de muncă - ne spuneam reciproc: "
Ne vom hotărî atunci și acolo!".
 |
| Învățând să îl pilotez pe Sparky (DJI Spark) în apropiere de un vulcan |
Înainte de plecare, am verificat dacă în rucsacele noastre încape echipamentul necesar pentru excursiile de o zi sau două în zonele mai îndepartate de pe insulă. Acestea trebuiau sa ducă:
telefon, laptop, încărcătoare, aparat foto (sau Sparky) și un schimb de haine.
 |
| Bagajul înainte de întoarcerea dintr-una din excursiile făcute în nordul insulei |
 |
| Drumurile erau ca o carte bună, eram curioși tot timpul ce se întâmplă după următoarea curbă |
După șapte săptămâni în Islanda, am realizat că poți privi/descrie insula din cel puțin cinci puncte de vedere diferite. Unul dintre cele care nu a ajuns pe lista finală este
Islanda Rutieră. Drumurile, chiar și cele asfaltate, sunt de multe ori foarte înguste, iar parapeții lipsesc aproape tot timpul. Prima lecție a fost
să învăț foarte bine dimensiunile mașinii pe care o aveam la îndemână (un Nissan Juke, alb ca zăpada). Apoi, după ce am "simțit" lățimea mașinii undeva în subconștient, a urmat lecția:
mai bine te oprești să admiri priveliștea decât să te apropii periculos de marginea drumul. Astfel, am învățat că nu este o problemă așa mare să tragi pe dreapta pentru câteva secunde (de preferat într-un spațiu special amenjat) și să admiri priveliștea. Pentru a nu petrece prea mult timp într-un singur loc,
secretul a fost să nu cobor din mașină.
 |
| În Westfjords drumul principal poate fi doar un drum de pământ |
În 2017, Islanda ne-a prezentat doar cea mai cunoscută formă a sa,
Islanda de Gheață (0) (detalii
aici). În 2019, prima față pe care am văzut-o a fost
Islanda Necuvântătoarelor (1). La doar câțiva kilometri după ce am ieșit din Reykjavik, ne-am întâlnit cu o gașcă de
gâște sălbatice aflate în căutare de iarbă pe marginea drumului și cu
lebede care se amestecau printre turmele de oi. Cu cât ne îndepărtam mai tare de civilizație, am început să vedem mai multe specii de pescăruși, apoi rațe sălbatice și alte mici păsări cărora urma să le punem diferite porecle în funcție de ciripitul sau zborul specific. Am putut să admirăm în libertate
puffinul, pasărea simbol a Islandei, atât în Westfjord cât și în apropiere de Husavik, iar cea mai mare colonie de puffini am zărit-o pe
Grimsey.
 |
| Puffinul este una dintre cele mai timide păsări pe care am întâlnit-o |
Pentru că am avut parte de cer senin atunci când am ajuns în apropiere de insulă, am putut admira ceea ce numim acum
Islanda Apelor (2). Așa cum este de așteptat pentru o insulă relativ mică, aproape orice localitate are ieșire la mare. Apropierea de ocean se simte atât în clima blândă, în majoritatea timpului, cât și în oferta culinară din meniuri. În afară de cazurile excepționale în care ne aflam într-un restaurant alipit unei ferme sau unei sere, în meniu găseam predominant animale marine: uneori era doar captura zilei (deseori cod arctic) și somon, dar am găsit și multe specii de pești cu nume impronunțabile. În Islanda,
apa este utilizată la maxim. Apa provenită din topirea ghețarilor este introdusă în sistemul public de apa potabilă și este utilizată și la irigarea pământurilor. Mai mult, în partea de est, aceasta este folosită pentru producerea electricității în hidrocentrale gigant, cum este cea de la
Kárahnjúkar.
 |
| Islanda se laudă cu sute de formațiuni stâncoase care se află în apropiere de coastă |
Nu putem vorbi despre Islanda dacă nu amintim măcar puțin despre
vulcani -
Islanda de Foc (3). Unul dintre cei mai cunoscuți este
Eyjafjallajökull, erupția acestuia din 2010 perturbând toată circulația aeriană din Europa. În discuțiile cu localnicii am fost curios să aflu dacă și ei văd acești munți de foc ca fiind ceva de speriat. Nu mică mi-a fost uimirea atunci când am descoperit că vulcanii sunt percepuți ca niște prieteni sau, uneori, ca membri ai familiei lor extinse. Am întâlnit
persoane care așteaptă de peste 50 de ani să erupă vulcanul Katla. Dacă eu mă gândeam doar la situațiile periculoase cauzate de apropierea de un vulcan, islandezii vedeau doar beneficiile: apa caldă aproape gratuită, energie electrică la prețuri foarte scăzute și, nu în ultimul rând, valul de turiști care vin să admire cratere, câmpuri de lavă și plajele negre.
 |
| În Vik am participat la un spectacol în care a fost topit bazaltul și redus la forma lui primară - lava |
Pe unele porțiuni, drumurile islandeze ne-au provocat adevărate stări de anxietate, călătorind
singuri de zeci de minute, într-un peisaj selenar. Căutând ceva care să ne scoată din acea stare, admiram marginea drumului, unde am remarcat tractoare foarte vechi, ambarcațiuni proptite în nisip, iar uneori chiar și fuzelaje de avion. Astfel am descoperit o altă lume, presărată cu
Epavele Islandei (4). Una din cele mai cunoscute dintre acestea se află pe plaja neagră de lângă Vik, la 4 km de șosea. Sunt rămășițele unui
Douglas R4D-8 DC-3 care a aparținut Marinei Americane în 1973. Epava a apărut în multe videoclipuri (chiar și în unele românești) și este unul din cele mai fotografiate obiective din Islanda.
 |
| Avionul a fost distrus atât de natură cât și de unii turiști care au dorit să plece cu câte un suvenir |
O întrebare pe care o auzim des când discutăm despre Islanda sună cam așa: "
Este vreun pic de verde în Islanda? Sau sunt doar vulcani și ghețari?". Contrar imaginației "populare",
Islanda este mai mult verde decât albă. Sudul insulei este verde aproape pe tot parcursul anului, fiind ajutat foarte mult de miile de izvoare de apă termală care țin temperatura solului peste gradul de îngheț. Așadar, ultima lume observată de noi a fost
Islanda Verde (5). În momentele în care contemplam uitându-mă la munții din jur, simțeam că Islanda este ca o țară care își revine după o catastrofă. Verdeața, pădurea și culorile naturale cucereau puțin câte puțin munții plini de pietre și urme de lavă.
 |
| În sudul insulei munții sunt îmbrăcați în verde (uneori cu puțin alb) |
Prin ochii noștri, în doar șapte săptămâni, Islanda s-a transformat, dintr-o mică insulă la limita cercului polar, într-una în care întâlnești mai bine de cinci lumi diferite care nu pot exista decât împreună. Cred că poți vedea același loc de mai multe ori și să ți se pară diferit de fiecare dată. De asemenea, cred că fiecare din noi apreciază în felul lui unic o destinație. Cu aceste gânduri noi, am decis să tratăm ghidurile turistice doar ca pe un set de recomandări și
să nu le mai vedem ca niște repere absolute atunci când vizităm o țară, un oraș sau un loc.
