Anul 2019 ne-a întâmpinat în capitala Olandei, Amsterdam. În seara dintre ani am fost impresionat de emoțiile emanate de oamenii pe care îi vedeam în jur. Întors înapoi în Iași mi-am dorit mult să pot trezi și în mine aceleași stări de libertate, de determinare și de lipsă de griji pe care le văzusem. Poate aveau legătură cu locul unde ne aflam, cu naționalitatea oamenilor sau cu tot contextul Revelionului, dar cred că erau mai degrabă legate de bucuria de a trăi în prezent. Pe avion, m-am mai gândit că e posibil să fi fost altceva, ceva despre care am citit în cartea lui
Mark Manson,
"The Subtle Art of Not Giving a Fuck": li s-au terminat fuck-urile (poți citi un extract din carte aici:
"Not giving a fuck"). Am început colecția de cărți similare cu cea a lui Mark Manson în anul 2017, iar de atunci mă gândesc cum să aplic tot ceea ce citesc. Așa au trecut doi ani de gânduri noi, emoții noi și multe observații notate peste tot, dar acum, în 2019, ceva s-a legat în mine.
 |
| Puffinilor parcă nu le pasă de nimic din ce se întâmplă în jur |
Nu, nu a fost ceva fizic, ci a fost ceva emoțional, am simțit că sunt copleșit de o dorință de a face un pas, doi, trei și să văd ce se întâmplă. Primul pas a fost să îmi ascult inima și să încep, nu cu începutul, ci direct cu al treilea capitol din "The Code of the Extraordinary Mind" de
Vishen Lakhiani:
Iertarea. Am simțit că am nevoie să îi iert pe cei din jurul meu înainte să pornesc pe noul drum. Prima lucru pe care l-am făcut a fost să discut personal cu cei apropiați și să le spun direct că am avut un sentiment de nemulțumire relativ la relația noastră și că acum i-am iertat. Mulțumesc Zuggiței că mi-a oferit înțelegere în toate acele momentele, mai ales că am simțit nevoia să am acele discuții în medii mai private, fără ca ea să fie de față.
În primele patru săptămâni din an am creionat, uneori doar în mintea mea, alteori pe diferite caiete, un set de
cinci obiective pentru 2019. Le-am proiectat astfel încât îndeplinirea acestora să țină numai de mine și să simt că acestea îmi hrănesc sufletul cu bucurie:
1.
Meditație zilnică. Primul pas a fost să îmi fac un program, un obicei, o disciplină, în care să fac zi de zi un lucru care să mă trezească dimineața și să îmi poată oferi o viziune asupra prezentului și a viitorului. Acele 20 de minute în care stau, eu, singur cu gândurile mele, cu gașca mea de zuggiți, e tot ce am nevoie ca să îmi activez stările vesele care simt că sunt în mine. După mai bine de șapte luni de meditație aproape zilnică am realizat că această practică este ca orice altă îndeletnicire: trebuie să exersezi și să înveți continuu cum să îți perfecționezi tehnica (vezi ce zice
Emily Fletcher despre asta în
"The M Word").
 |
| Primele încercări de meditație |
2.
Să locuim mai mult de o lună în afara țării. În Martie 2017 m-am gândit pentru prima data mai serios ce ar însemna să îmi trăiesc viața pe drumuri. Nu știam atunci cum anume s-ar desfășura activitățile zilnice, dar îmi amintesc că nu îmi doream să dorm pe o canapea sau în mașină. Timp de doi ani, am fost ceva mai atent la
ce reprezintă pentru noi confortul zilnic. Am descoperit că atunci
când ofer corpului și minții un grad ridicat de confort e ca și cum le-aș recompensa pentru ce au făcut. Revenind, în ianuarie am hotărât, ne-am răzgândit și apoi am decis că în 2019 vom locui în altă țară pentru două luni. Așa cum ni se întâmplă de multe ori, am schimbat destinația de trei ori ca să ajungem înapoi la prima decizie, cea scoasă
direct din inimă:
Islanda. Cred că amândoi am fost fascinați de emoțiile trăite în urmă cu un an (
vezi aici):
libertate, liniște și calm (da, calm, cu tot cu vulcanii și ghețarii și câmpurile de lavă). Nu voiam să fie o vacanță, ci ne doream să gătim, să dormim, să ieșim în natură și să ne facem planuri pentru o escapadă de un weekend. Așadar, ne-am pregătit:
bilete de avion, o parte din cazare, bagaje și apoi duși am fost.
 |
| Tabloul care ne-a însoțit în cele mai frumoase momente (mulțumim Culorile Adelei) |
3.
Sa fim singuri intr-o tara straină. Cel de-al treilea obiectiv este strâns legat de anteriorul, doar că ceea ce am descoperit după ce l-am îndeplinit a fost complet neașteptat.
Părinții mei mi-au spus când eram prin liceu că proba unei relații este să stai zi de zi cu acea persoană. Abia apoi, după ce o vezi cum se comportă când îi este rău, bine, lene, veselă de la aburii alcoolului sau orice altă stare posibilă, abia atunci poți zice că ai început să cunoști acea persoană. Proba pentru noi doi, Zuggiții, nu a fost să ne descurcăm singuri într-o țară străină, asta mai făcusem, ci să stăm
24 din 24, unul lângă celălalt, și nu doar înainte și după serviciu. În cele două luni în Islanda cred că ne-am cunoscut reciproc mai mult decât în ultimii doi ani. Uneori acele lucruri au fost precedate de nervii cumulați în 7 ore de condus în mijlocul pustietății, care mai apoi s-au transformat în cel mai sincer zâmbet posibil în momentul în care a apărut un puffin, singurul de felul lui care se afla pe stânca celui mai vestic punct din Islanda.
 |
| Bucuria primară |
4.
Să participăm la un curs pentru a ne dezvolta o pasiune. În momentul în care am ascultat-o pe Elizabeth Gilbert vorbind despre
hobby-uri, serviciu, carieră și vocație, am simțit că îmi doresc să încerc această separare. În viața mea, aceste patru aspecte s-au întrepătruns așa de puternic încât, uneori simțeam că aceeași activitate le reprezintă pe toate patru. Inițial mă gândisem că e ideal să se întâmple așa, dar am descoperit mai târziu că, cu cât erau mai închegate, cu atât deveneam mai dependent de o singură activitate din viața mea. Foarte multe s-au schimbat atunci când Zuggița m-a întrebat ce se întâmplă la facultate de tot timpul mă întorc cu un zâmbet pe buze după patru ore de ținut ore, vorbit încontinuu și stat în picioare. Mi-am dat seama că bucuria mea era legată de diversitatea activităților.
În acele patru ore de stat în fața a treizeci de studenți totul era aleator: unii puteau să mă asculte, alții să doarmă, iar unii să adreseze întrebări la care să nu știam răspunsul. Așa am început să mă gândesc să diversific și mai mult activitățile zilnice și am participat la multiple cursuri online despre scris, despre fotografie și orice altceva care să mă ajute să mă exprim în scris sau vorbit. Zuggița a ales o altă cale și a participat la cursuri dintr-un domeniu complet diferit față de ce făcuse până atunci.
Cred că fiecare curs, fiecare discuție cu cineva de altă profesie sau chiar o activitate care este în afara ariei noastre de cunoaștere, deschide mii și mii de uși în mintea noastră. Se spune că doar călătorind poți vedea diversitatea și frumusețea lumii. Pentru noi, călătoriile acoperă doar lumea fizică.
Planurile emoțional, intelectual și spiritual le explorăm cu setea de cunoaștere și cu mintea deschisă.
 |
| După o serie de cursuri de fotografie cerul colorat mă aștepta să îl fotografiez |
5.
Să citesc în fiecare zi câte 30 de minute. În ultimul an am început să devorez cărți (am exagerat puțin, poate să mânânc cu linguriță). Pasiunea mea sunt autorii de non-ficțiune cum ar fi Dr. Joe Dispenza, Vishen Lakhiani, Brené Brown sau Elizabeth Gilbert.
Uneori la finalul unei astfel de cărți mă simt la fel de obosit ca după șase ore de meditații la analiză matematică (da, am experimentat asta, nu am avut unde fugi, meditațiile se țineau în camera de alături). Dacă atunci când eram în liceu, mă jucam pe calculator pentru a mă relaxa, acum mă întorc în bibliotecă să aleg o carte de ficțiune sau memoriile cuiva cunoscut (deseori este deja o carte pe birou primită de la mama Zuggiței). Surprinzător, am observat că citesc mult mai mult atunci când suntem plecați de acasă,
mă relaxează foarte mult să deschid o carte și să intru într-o altă lume după o zi lungă sau un drum lung.
 |
| Cărțile de căpătâi ale gândirii mele |
Acum suntem în luna august, obiectivele au devenit parte din mine, din gândurile mele zilnice. Am descoperit că reprezentau, de fapt, cinci emoții pe care am vrut să le descopăr:
calmul, libertatea, dragostea, diversitatea și cunoașterea. Mă gândesc să nu mă opresc aici și să văd ce alte emoții îmi doresc să descopăr și apoi să mă las în seama inspirației și a intuiției ca acestea să se transforme în realitate.
Aceste rânduri sunt rezultatul dorinței mei de a cunoaște un alt sentiment nou despre care vorbește mult Brené Brown:
vulnerabilitatea asumată.
 |
| Aventura abia începe |
