Islanda! Experiențe unice, tipic islandeze, la început de an!

Începutul anului 2018 ne-a prins în Reykjavik, Islanda. Nu am fost luați prin surprindere, aici am petrecut revelionul într-o formulă dragă sufletului nostru, privind artificiile magnifice, îmbrăcați în pijamale 😆. Dacă vrei mai multe detalii, poți citi aici: Islanda! Locul ideal ca să închei un an plin de călătorii!

În prima aventură a anului 2018 vrem să traversăm sudul Islandei, din Reykjavik până în Hofn, și înapoi în Keflavik în șase zile. Suntem pregătiți să ne bucurăm pe îndelete de fiecare obiectiv care ne face cu ochiul.

În prima dimineață a anului nu pare să fie nici un nor pe cer. Pentru noi aceasta este vremea ideală pentru a parcurge mulți kilometri, limita fiind doar capătul drumului (și limitarea geografică, suntem pe o insulă). Oare și mâine va fi la fel? 😨

Ne setăm pe GPS localitatea Klaustur, unde vom înnopta, și plecăm la drum. Primul popas este la Seljalandsfoss, o cascadă ascunsă de razele soarelui de dimineață, ce cade de pe un versant abrupt și înalt de 60 m. Fiind în umbră, apa ajunge aproape înghețată jos, iar când atinge cursul de apă de jos formează bulgări de gheață ce redau imaginea unor iceberg-uri în miniatură (aveau să ne pregătească pentru Jökulsárlón, cum vei citi mai departe).

Seljalandsfoss! Orice atinge apa se transformă în gheață!

Eu nu îndrăznesc să mă apropii foarte tare pentru că totul în jur este înghețat. În unele fotografii am observat o pasarelă care duce în spatele cascadei, însă aceasta este închisă iarna fiind complet acoperită de gheață (o să trecem pasarela de la Seljalandsfoss pe lista de obiective de explorat vara în Islanda).

Am înghețat destul, așa că plecăm la drum. Nici nu am pornit bine și, în câțiva kilometri, ne oprim iar. Altă cascadă: Skógafoss. Spre deosebire de cea văzută mai devreme, Skógafoss nu este acoperită complet de gheață, soarele scaldă apa și topește gheața din jur. Pentru prima dată vedem punctul de pornire a unui curcubeu, ce pleacă direct din stâncă și se pierde în cerul de un albastru pur. H & H se aventurează mult mai aproape de cascadă și se pierd în vaporii de apă formați de căderea apei de la 60 m, pe o lățime de 15 m.

Skógafoss! Cerul de un albastru clar pare ireal

Pe drum, întâlnim multe cascade, unele marcate ca obiective turistice, altele mai sălbatice. Cu toate acestea, hotărâm să nu ne mai oprim la următoarele. Vedem cum se întinde în dreapta noastră o plajă imensă formată numai din nisip negru. Oprim într-o parcare, de unde începe cărarea care duce la epava unui avion: sunt 4 km de parcurs la picior (în trecut se putea ajunge cu mașina mai aproape). Votăm rapid dacă mergem sau nu. Votul iese negativ, foamea e mai mare decât dorința de a vedea epava (Zuggița nu este cel mai mare fan al zborului, așa că un avion prăbușit nu ajută 😵).

Dyrhólaey! Plaja cu nisip negru lată de aproximativ 1 km.

Chiar în dreptul nostru se ridică un munte, ce se învecinează direct cu oceanul. Pe vârful acestuia se întinde un platou. Aici găsim un loc de parcare lângă singura clădire existentă, un far ce pare părăsit, și ne oprim să admirăm priveliștea 360 asupra întregului platou: nisipul negru, vârfurile înghețate ale munților, plaja Reynisfjara și infinitul oceanului.

Dyrhólaey! Apusul aliniat cu farul, oare să fi nimerit noi momentul potrivit?

Drumul către platou este orientat astfel încât să vezi, la momentul apusului, cum soarele se aliniază  perfect cu farul. Aici sus, pe platou, un singur sunet te învăluie cu totul: sunt valurile mari care se lovesc de plaja de nisip. Zgomotul lor ne ascunde un avion de mici dimensiuni care traverseză platoul și se îndreaptă direct către munți. Simt că o astfel de călătorie, cu avionul deasupra munților Islandei, este ceva ce îmi doresc să fac la un moment dat.

Avionul de mici dimensiuni - probabil cea mai impresionantă metodă de a vedea Islanda

În depărtare se zărește restaurantul la care vom mânca: Black Beach Restaurant. Mintea mea nu mai poate suporta alte gânduri: vreau doar să găsim deschis restaurantul astfel încât să putem mânca.

Dyrhólaey spre Reynisfjara Beach

În drumul nostru spre masă, spectacolul apusului de iarnă ne atrage, dar foamea învinge: vrem să redevenim oameni, ajunge cu divele! La restaurant, aleg Arctic Char, un pește similar codului, dar cu un gust mai aparte. Acest tip de pește se găsește în orice restaurant din Islanda, probabil că umple apele din jurul insulei.

Avem deja o săptămână de când suntem în Islanda și încă suntem uimiți de sinceritatea și calmul islandezilor. La intrare pe plaja Reynisfjara am găsit un panou cu sfaturi despre cum să te ferești de valurile "șmechere", care te pot trage foarte ușor în larg. Totuși, informat fiind asupra pericolului, poți decide singur dacă vrei sau nu să te apropii de valuri, pentru că lipsesc gardurile sau paza și nimic altceva nu îți îngrădește experiența.

Reynisfjara Beach

Formațiunile din bazalt răsar brusc din pământ și par să împingă în toate părțile rocile deja existente. Părăsim plaja neagră cu nisip în ghete, în șosete și în buzunar (urmează să duc pietricele și nisipul negru din papuci și în România).

Reynisfjara Beach

E dimineață și H & H ne iau prin surprindere cu o descoperire de ultim moment: am greșit ziua rezervată călătoriei pe ghețarul Vatnajökull și vizitei peșterii de gheață. Vizita începuse de câteva minute, iar noi eram la aproape 100 de km distanță. După un set de telefoane, cei de la From Coast To Mountains au fost de acord să ne ofere patru locuri pentru excursia din aceeași zi de la ora 13. Predăm rapid cheile de la camere, dar recepționerul ne informează că, dacă ne îndreptăm spre Hofn, trebuie să avem mare grijă deoarece vântul bate cu aproape 100km/h și este gheață pe drum, iar în apropiere de Vik e foarte posibil să găsim drumul închis, așa că ar fi mai prudent să nu ne aventurăm. Totuși dacă suntem cu o mașină mai mare, putem încerca. Spre norocul nostru, lângă cazare, găsim o benzinărie, așa că, înainte să plecăm, facem plinul de benzină, plinul cu apă potabilă și ronțăieli. 

Fun fact: În magazine nu se găsește apă plată simplă, doar cu arome sau apă minerală. Asta se întâmplă pentru că apa de la robinet este foarte bună de băut. Poți găsi apă plată îmbuteliată doar la benzinărie.

După un drum de 90 km făcut în trei ore, pe o șosea acoperită de gheață, cu vântul care bate în rafale de 30 m/s (ajunsese la un maxim de 108 km/h cum am citit mai apoi) și cu multă zăpadă spulberată de pe versanți, pot spune că am căpătat o abilitate nouă: condusul iarna pe viscol și vânt extrem de puternic. 

Așteptăm cam o oră să înceapă excursia; ghidul nostru hotărăște să pornească spre peșteră două mașini în tandem (în caz că se întâmplă ceva cu una dintre ele) și ne anunță că vom vizita cunoscuta Crystal Cave pentru că doar acolo se poate ajunge în condițiile meteo existente. Rezervarea noastră fusese pentru ceva mai sălbatic, dar pe vântul ăla nu ne mai gândim decât că Peștera de Gheață este o decizie foarte bună; sperăm ca, până la întoarcere, vântul să se liniștească ca să putem pleca mai departe, spre cazarea din noaptea respectivă. Plecăm la drum cu inima cât un purice, dar suntem surprinși să vedem că, cu cât ne apropiem mai tare de ghețar vremea devine mai bună.

UGG-uri cu cauciucuri de iarnă

Ghidul nostru, Þor (citit Thor, numele avea, de fapt, mult mai multe litere, dar părea impronunțabil pentru noi), ne echipează cu micro-spikes, căști și ne sfătuiește, cu cel mai dulce zâmbet posibil, să îl urmăm îndeaproape ca să nu cădem în crevase adânci de câțiva metri (foarte încurajator).

Nu credeam că un munticel de gheață poate fi așa de spectaculos

Ne oprim înainte de a intra în peșteră pentru ca Thor să ne numere, să nu fi pierdut pe vreunul din noi pe drum. Intrăm în peștera de gheață pregătiți să explorăm, și - în 15 minute - ieșim. Peștera arăta de patru ori mai mică decât în pozele de anul trecut: cu ocazia asta, am aflat că aceasta se transformă și arată diferit de la an la an. Iarna acesta, peștera luase ființă, într-adevăr, într-o formă mai mică, și, din cauza vizitatului intensiv, dimensiunile acesteia scăzuseră și mai mult. Mai admirăm puțin platoul de gheață, râd de Zuggița care privește peștera întunecată prin ochelarii închiși de la albul intens al ghețarului; abia după îmi dau seama că sunt exact în aceeași situație 😂 - dezavantajele lentilelor fotocromatice în contact cu gheața.

Din peștera de gheață ai ocazia să ieși direct pe ghețar!

Mașina cu care am ajuns la ghețar avea un sistem de reglare a presiunii în roți, iar, când Thor a deviat de la drumul bătătorit, ne-a amintit că mașina era special făcută pentru drumuri accidentate și nu aveam de ce să ne îngrijorăm.

Monstrul care are curajul să traverseze ghețarul

După câteva ore, ne întoarcem la benzinăria de la care am plecat. În ciuda optimismului nostru, vântul nu s-a oprit, așa că trebuie să dezvoltăm o abilitate nouă: condus noaptea pe vânt extrem de puternic. În timp ce eu încerc să țin mașina pe drum, Zuggița împreună cu H & H mă ajută cu indicații despre curbele văzute din timp pe GPS și starea vremii. Am ajuns la Hofn după încă trei ore, eu sunt frânt și neapărat trebuie să mâncăm undeva. Am găsit unul din puținele restaurante deschise. Aici ne întâmpină un chelner din Onești cu "apă pentru toată lumea": cred că a văzut că suntem terminați. Eu am luat o bere și l-am rugat pe H (nu îmi mai amintesc dacă doar în gând sau nu) să conducă înapoi la cazare. Chiar dacă a fost o experiență interesantă să conducem pe un astfel de vânt, nu îmi doresc o a doua (Level I at Driving on High Winds).

Renii din Islanda par mult mai mici față de cei din Norvegia

După o noapte în care am dormit buștean, ne trezim cu gândul că vântul ne va lăsa, în sfârșit, în pace, dar, din păcate, nu a fost așa. Se pare că am fost inspirați să ne luăm două nopți de cazare în Hofn, cu gând că se mai potolește vântul între timp. Călătorim până în apropiere, la Hvalnes Lighthouse, capătul estic al drumului nostru. Acolo ne sunt tovarăși tot vântul și gheața, iar valurile lovesc atât de tare plaja neagră, încât ai impresia că te afli într-un tunel din care se extrage cărbune cu bormașina.

Hvalnes Lighthouse - peisajul este complet înghețat

Ne întoarcem în Hofn și încă nu este o oră foarte târzie pentru prânz, așa că acesta va fi primul nostru prânz pe care îl luăm liniștiți și nu lihniți de foame. La întoarcerea la cazare, Zuggița se bagă la o activitate care îi place foarte mult: somnul de după masa de prânz 😴, iar eu ies la o plimbare prin mica localitate.

Hafnarkirkja - biserica și cimitirul unde vedem de aproape crucile luminate

Hofn îmi amintește mult de micul meu univers din orașul de munte unde am petrecut o parte a copilăriei. Văd niște copii patinând pe o mică baltă înghețată, iar doi adolescenți plimbă un câine cât un urs. Mă minunez cum islandezii nu au nici o problemă cu intimitatea legată de propria casă: geamuri imense, majoritatea fără perdele sau draperii, iar gardurile par mai mult ridicate de design decât pentru a îngrădi proprietățile  - una dintre case avea gard doar pe trei laturi, iar multe nu aveau deloc.

Apusul crează cele mai frumoase combinații de culori

Norii încep să se retragă și scot la iveală culori parcă scoase dintr-un tablou. Am putut admira cele mai frumoase apusuri de până acum în Islanda; poate că aerul înghețat împreună cu liniștea naturii m-au făcut să văd altfel peisajul. Îmi pare rău Alesund, dar Hofn a devenit prima opțiune pentru anii de pensie.

Jökulsárlón Glacier Lagoon - poți vedea culori diferite în funcție de grosimea stratului de zăpadă așternut

Dimineața devreme părăsim Hofn și ne îndreptăm spre Keflavík. Am hotărât să ne odihnim puțin pentru că simțeam că am cam alergat în ultimele zile, așa că vom vizita cât mai puține obiective cu putință pe drum. Pentru că vremea era foarte frumoasă, ne-am oprit la Jökulsárlón Glacier Lagoon și am admirat blocurile mari de gheață, desprinse din ghețar, ce alunecau încet, la vale, pe râul care se varsă în ocean.

Jökulsárlón Glacier Lagoon

Pe plaja de lângă lagună, urmărim apa dulce, topită din ghețar, prinzându-se în dans cu apa sărată a oceanului. Admiratorii săi, oamenii, păreau să fie acolo doar ca să privească spectacolul.

Am ajuns devreme la cazarea noastră: Hotel Anna, Ásólfsskáli. Hotărâm să ne petrecem seara doar jucând cărți, savurând o bere (puteam alege din peste 50 de soiuri) sau un vin (pentru doamne) și pândind aurora - în ciuda insistenței noastre, nu am avut noroc. Gazda noastră este foarte prietenoasă așa că îndrăznesc să îi cer niște monede locale ca suvenir, pentru că nu pusesem încă mâna pe bani islandezi.

În ultima noastră zi în Islanda, vizităm iar Reykjavik. Obiectivul ales de noi este The Icelandic Phallological Museum, nu intru în amănunte 😅. A fost locul ideal pentru a cumpăra suveniruri amuzante.

Panorama asupra Reykjavik de pe terasa Perlan

Ajungem pe terasa Perlan pentru a admira ultimul apus islandez din această aventură, iar soarele nu întârzie să ne impresioneze din nou. În magazinul de pe terasa Perlan găsim alte suveniruri interesante: pietre sculptate astfel încât să semene cu niște pești.

Cum ziceam...

Amuzante suveniruri: vrei să iei o bucată de Islanda acasă?

Nu puteam să părăsim Islanda fără a ne răsfăța într-un spa autentic islandez: Blue Lagoon. Un loc exotic, dacă îl pot numi astfel, de care ne-am bucurat într-o seară foarte răcoroasă de iarnă, în care a și nins. Chiar dacă laguna era amenajată în aer liber, ne-am scufundat în apa geotermală cu care se laudă Islanda, ne-am bucurat de măști cu nămol bogat în siliciu și, nu în ultimul rând, de o bere islandeză băuta direct în apă. Ca să profităm din plin de experiența oferită, am lăsat la vestiare orice aparat electronic abate atenția de la răsfăț.

În ziua plecării, ne-am trezit în zori ca să avem suficient timp pentru a lăsa mașina în parcarea Green Motion și, mai apoi, a ajunge la aeroport. Părăsesc Islanda cu un sentiment de libertate și calm cum nu experimentez decât atunci mă aflu pe un vârf înalt de munte.

Privită și ascultată prin propriile simțuri, natura e mai vie!